Decât un tontălău tânăr, mai bine un înţelept bătrân!

 

Dorian OBREJA

Cândva, cu multă vreme în urmă, într-un moment al tinereţii mele, am fost pus în situaţia de a alege, oarecum în urma unor sugestii rezultate dintr-un consiliu de familie, între cariere în medicină, marină sau aviaţie – domenii serioase, nu-i aşa?, şi cu căutare în oricare vremuri. Fără a intra în amănunte, cum fac adesea tinerii, am ales „literele”, câtuşi de puţin pentru a deveni profesor (deşi, mult mai târziu, am trăit o perioadă şi ipostaza de universitar), ci pentru a descifra cât mai mult din această zonă şi, desigur, a putea scrie...

La acest moment, vizavi de renunţarea la medicină, sunt cu inima împărţită. Pe de o parte, îmi pare rău că nu mă număr printre cei care poartă, acum, război cu pandemia de coronavirus - deşi opţiunea mea, atunci, ar fi fost pentru psihiatrie (inexistenţa unei asemenea secţii la Iaşi fiind principalul motiv al renunţării), din ce în ce mai utilă şi ea în aceste bătălii. Pe de alta, mă bucur că nu mă aflu în dramatica situaţie de a decide care persoană infectată poate fi internată şi care lăsată pe dinafară.

Ultima stare şi frază pornesc de la o declaraţie (şi situaţie) punctuală. Şefa unei unităţi de primire urgenţe din sudul ţării a făcut, pe parcursul unei intervenţii televizate, o confesiune tragică: de câteva săptămâni, „medicii aleg între pacienţi şi decid între cine salvează, pentru că nu mai sunt locuri la terapie intensivă”.

Tragismul a devenit extrem atunci când, întrebată fiind de către un jurnalist dacă „între un tânăr şi o persoană în vârstă veţi alege tânărul pentru un pat de terapie intensivă?”, persoana intervievată a răspuns: „Mă întrebaţi pe mine ca persoană? Da. Nu ştiu dacă este o poziţie generală a colectivului, dar eu, ca medic, da.”.

Dialogul s-a oprit, din păcate, aici. Eu aş fi adăugat şi întrebări „ajutătoare”:a) dacă persoana în vîrstă ar fi mama medicului?; b) dacă persoana în vârstă ar fi o somitate ştiinţifică, artistică etc.?

Există mărturii despre ce s-a întâmplat în secolul trecut în privinţa trierii celor care ajungeau în lagăre, atât cele hitleriste, cât şi cele staliniste.

Şi legat de pandemia actuală au existat şi au fost puse în aplicare teorii conform cărora, plecând de la afirmaţia unui important personaj (ce susţinea că «bătrânii trăiesc prea mult şi este un risc pentru economia mondială»), persoanele în vârstă au cam fost abandonate, iar la noi, un specialist susţinea că ele ar trebui izolate în casele lor cel puţin 3 luni...

În fine, să presupunem că s-ar opta pentru internarea persoanei în vârstă – un savant - , care, după vindecare, ar descoperi antidotul covid, lucru imposibil în cazul „concurentului” său. Ce ar mai fi de comentat?

Aş vrea să fiu bine înţeles: în aceeaşi măsură cu care îi deplâng pe doctorii siliţi să ajungă în asemenea ipostaze, ba chiar mai mult, îi condamn pe toţi politicienii ultimelor decenii, din cauza cărora nu avem spitale, paturi, dotări, medici, asistente/asistenţi, medicamente. Diferenţa este că primii plătesc, cu neodihna şi chiar viaţa lor, implicarea în acest război, pe când cei din urmă continuă să-şi vadă, indiferenţi, iresponsabili şi nepedepsiţi, de interesele lor...