Deformatorii de opinie
Dimensiune font:
Dorian OBREJA
În urmă cu circa un deceniu, dacă aş fi fost plătit pentru cât mă uitam la emisiunile de „dezbateri politice” de la televiziunile „de ştiri” (de la stânga la dreapta şi invers, aşa cum se cade cuiva care vrea să afle toate părerile şi încerce, apoi, să-şi exprime opinia cât mai echidistant cu putinţă), nu probabil, ci sigur m-aş fi îmbogăţit. Şi în aceeaşi – plăcută – situaţie s-ar fi aflat mulţi alţii. Televiziunile amintite atingeau şi audienţe de circa 1 milion de privitori pe post/seară!
Dacă acum s-ar pune la fel problema, adică să fiu plătit pentru cât privesc la aceleaşi canale - pentru că, în esenţă, numărul lor a rămas acelaşi, chiar dacă unele au falimentat, schimbându-şi părul, adică numele, nu şi năravul, nu şi emiterea în eter, iar altele ar fi trebuit falimentate, având în vedere datoriile patronilor lor, dar asta e o poveste pentru altă dată – n-aş avea bani nici de pâinea zilnică.
Astăzi, chiar însumate, audienţele tuturor posturilor de acest fel nu reuşesc să atingă milionul menţionat (în condiţiile în care, zilnic, cască gura la ecrane între 6 şi 7 milioane de privitori). Un site specializat ne prezintă şi un top pe luna mai: România TV – 456.000, locul patru în clasamentul general, primul în cel al canalelor de ştiri; Antena 3 – 339.000, locul cinci, respectiv doi; Digi 24 – 119.000, locul 10 în clasamentul general, B1TV – 85.000, locul 14; Realitatea Plus – 77.000, locul 16.
Interesant este, dar şi logic, că, faţă de luna precedentă, toate aceste posturi înregistrau scăderi în audienţă, în principal din cauza relaxării măsurilor impuse de pandemie. Dar acesta este un fenomen de circumstanţă, importantă fiind scăderea pe parcursul deceniului pomenit. Explicaţia esenţială constă în declinul încrederii în ştiri; într-un sondaj efectuat în 38 de state europene, ţara noastră se situează la acest indicator pe un deloc onorabil loc 29. Ceea ce mi se pare şi mai grav rezidă, conform aceluiaşi sondaj, în aceea că peste jumătate dintre români nu discern între ştirile reale şi cele false!!!
Mai există şi cauze care existau şi înainte, dar s-au agravat, ori sunt percepute cu ochi mai critici. Tot în urmă cu un deceniu sesizam că multe dintre personajele care apăreau ba ici, ba colo, ba şi ici, şi colo, ca nişte vajnici mercenari, n-ar fi avut ce căuta niciunde.
Dar interesele canalelor nu coincid decât foarte rar cu principiile. Aşa încât în zona lor continuă să acţioneze aceleaşi personaje din ce în ce mai prăfuite, fie că e vorba de realizatori, fie de invitaţi. În prima categorie, întâlnim personaje care, după cum declară, au dorit să se facă gunoieri şi au avut ca primă slujbă pe aceea de bodyguard, sau ex-gazetari sportivi convertiţi în vorbitori de unii singuri în miez de noapte; în cea de a doua, persoane care, în tinereţe, erau modele de...depravare (pendulând între Bachus şi Eros).
Problema este că ambele categorii se subsumează aceleia de formatori (vectori) de opinie. Deşi, în cele mai multe cazuri, ar trebui numiţi şi taxaţi drept ceea ce sunt cu adevărat: deformatori!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau