Finalul supremaţiei albe şi creşterea celei galbene?

 

Dorian OBREJA

La învestirea sa drept al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, Joe Biden a făcut mai multe afirmaţii (cine doreşte, poate să le ia ca promisiuni sau puncte din programul său pentru următorii patru ani, numai că învestitul trebuie să-şi dozeze bine eforturile, având în vedere că e cel mai bătrân deţinător al postului) interesante, dintre care mi-a atras atenţia declaraţia conform căreia naţiunea trebuie să combată „supremaţia albă”. Astfel, Biden devine primul preşedinte american care utilizează o asemenea sintagmă pe parcursul discursului de învestitură.

Dar „supremaţia albă” cunoscuse o lovitură şi mai mare, dată fiind şi faptul că fusese practică, în urmă cu opt ani, când, la Casa Albă, se instala Barack Hussein Obama al II-lea, primul preşedinte afro-american.

Între cele două personaje amintite, funcţia supremă fusese câştigată de către un al treilea, de tristă amintire pentru oamenii raţionali – cu deviza „America first”, dar şi oarecum sub stindardul „supremaţiei albe”. Pe parcursul mandatului său, văzând că deviza amintită întârzia să se materializeze, a recurs la cea de „Make America great again”, însă defilând sub acelaşi drapel, care a fost prezent şi la asediul recent al Capitoliului şi cine ştie dacă nu-şi va face iar apariţia, încă şi mai agitat/agitator. Unii cred că vârsta l-ar putea face pe Trump (va avea 78 de ani la următoarele alegeri) să renunţe la o nouă candidatură, dar uită că Biden a candidat şi câştigat la acelaşi număr de anişori; alţii îşi pun speranţa într-un posibil proces, negociat intens chiar în aceste zile între elefanţi şi măgari, mai exact între republicani şi democraţi.

Înainte de a continua discuţia despre subiectul principal, o scurtă paranteză, privind folosirea, de către Biden, a termenului de naţiune. Aceasta, protrivit unei definiţii agreate, ar reprezenza „o comunitate umană caracterizată prin unitatea de teritoriu, conştiinţa identităţii istorice şi culturale şi, în general, prin unitate de limbă şi religie”. A vorbi despre naţiunea americană e destul de complicat, mai simplu fiind să ne referim la un adevărat „Turn Babel” de rase (vreo şase recunoscute oficial), etnii, limbi şi religii. Peste 32 la sută dintre locuitorii SUA sunt afro-americani, hispanici şi latino-americani; ţinând cont de natalitatea înregistrată în rândul lor, nu este exclus ca, peste un timp nu prea îndelungat, albii să nu mai deţină supremaţia demografică. Trecând la cele din domeniul politic, financiar şi economic, e de previzionat că nu se va întâmpla acelaşi lucru. Cel puţin nu la fel de repede!

Problemele SUA nu sunt, însă, doar interne. Încă de acum vreo cinci ani locul le-a fost luat de China, care a devenit cea mai mare putere economică mondială. Iar creşterea economică a Chinei, în ciuda pandemiei de coronavirus, este remarcabilă, fiind progonozată, pentru acest an, la cel puţin 8 la sută! Dar asta nu ar trebui să ne mire; în fond, încă de acum cinci secole, celebrul Nostradamus oferea un breaking news de actualitate: „rasa galbenă va domina lumea”...