Garanţia că Editura „Junimea” va urca încă o treaptă

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 23-11-2022 23:04

 Dorian OBREJA 

Înfiinţată în urmă cu mai bine de 6 decenii, Editura ieşeană „Junimea”, în acest interval, a devenit un nume de importanţă în domeniu, mai întâi datorită cărţilor de referinţă tipărite, lărgirii permanente a sferei de activitate, prin descoperirea şi promovarea scriitorilor tineri, înmulţirea continuă a colecţiilor (ajunse acum la 22), înfiinţarea unei reviste, unei librării şi a unei galerii proprii (ultimele două, în noul sediu din Parcul Copou) şi, last, but not least, prestigiului celor care s-au succedat la conducerea ei, dintre care amintesc pe Ilie Grămadă, Mircea Radu Iacoban, Andi Andrieş, Nicolae Creţu, Marius Chelaru, Cezar Ivănescu, Simona Modreanu, Lucian Vasiliu. Cel din urmă, deşi mandatul îi permitea să mai rămână, s-a retras în vară, drept care, organizându-se concurs, cineva a câştigat, dar are de câştigat şi editura, căci noul director este...recidivist, adică a mai îndeplinit aici această funcţie, deci ştie prea bine ce este/mai este de făcut.

Numele – Simona Modreanu. Cu un curriculum vitae absolut impresionant: născută – nu se destăinuie vârsta unei doamne – cu 7 înainte de înfiinţarea Editurii „Junimea”, a absolvit  Facultatea de Filologie a UAIC, la care s-a întors foarte repede, de această dată la catedră, parcurgând, în doar 18 ani, toate treptele de la asistent, la profesor universitar dr. habilitat de literatură şi civilizaţie franceză (precizez că abilitarea de a conduce teze de doctorat reprezintă cel mai înalt nivel de calificare academică).

Am utilizat sintagma „în doar 18 ani” pentru că, în acelaşi interval, Simona Modreanu a mai făcut multe – şi importante – altele: a făcut studii post-universitare la Centrul Universitar Europen din Nany, a urmat etapele unui doctorat în co-tutelă între Universitatea „Al.I.Cuza” din Iaşi şi Universite Paris VII, obţinând titlul de doctor cu lucrarea „Cioran sau ironia ca strategie de refuz... al lui Dumnezeu”, tot la Paris s-a specializat în interpretariat şi (toate lucrurile bune sunt trei) tot în capitala Franţei a fost, timp de 2 ani, director-adjunct al Centrului Cultural Român; la Iaşi, a condus Editura Junimea vreme de 6 ani. Dar să nu credeţi că am zis tot: personajul căruia îi sunt dedicate aceste rânduri, de-a lungul activităţii, a semnat vreo zece cărţi – subiectul lucrării de doctorat revenind obsedant, dar scriind şi despre Eugene Ionesco, realizând un segment dintr-un „Dicţionar francez-român”, sau „cvintetul” „Lecturi nomade”, „Lecturi sedentare” şi „Lecturi infidele”, „Lecturi fluide”, „Lecturi ludice”, a tradus un număr triplu de cărţi Recunoaşterea complexităţii şi calităţii activităţii sale a fost concretizată – doar spicuiesc dintr-o listă foarte lungă - prin devenirea ca membră a Uniunii Scriitorilor din România, numeroase premii dintre care amintesc distincţia de Cavaler al Ordinului „Les Palmes Academiques”...

Întâmplarea a făcut să o cunosc pe Simona Modreanu într-un cerc de cunoştinţe comune, chiar de ziua ei, în urmă cu 7 ani. Şi de atunci, am rămas prieteni, chiar dacă la categoria „speciali”, care vorbesc sau se întâlnesc din an în Paşte, dar, atunci când o fac, pun mesajele sau întâlnirile sub semnul substanţialităţii, adică vorbind despre literatură, cărţile noastre sau ale altora. Cum prieten cu editura amintită la început sunt din 1981 (acolo debutând şi, ulterior, tipărind încă vreo patru volume), subiectiv, mă bucură re-facerea „tandemului” Editura Junimea - Simona Modreanu; obiectiv, ceea ce e cu mult mai important, sunt convins că afirmaţia cuprinsă în titlu se va materializa cu siguranţă şi pe deplin.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Cornel Nistorescu, despre tinerii refuză Armata: Să meargă Liiceanu, Patapievici și Andrei Pleșu. Și Tudor Chirilă, cu orchestra! Tineretul a fost crescut și injectat cu dispreț, cu libertăți de tot soiul și cu bășcălie față de țară
21/11/2024 09:09

Tinerii romani nu vor să meargă in Armată pentru că tot ce tine de valorile nationale a fost minimizat sau scos din uz, consideră jurnalistul Cornel Nistorescu. Generatia tanără a fost „injectată cu ...

Judecata din urmă a prezidențiabililor
17/11/2024 20:04

 Dorian OBREJA Sambătă, 23 noiembrie, la ora 7, se incheie campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidentiale, asa incat editorialul de acum e ultimul in care pot scrie despre ce cred c ...

N-are treabă Trump cu lumpen-strînsura, tot așa cum nu are Sulla cu prefectura!
13/11/2024 20:35

 Dorian OBREJA Editorialul de astăzi e o reactie. La multele, prea multele „umflări in pene” ale unor marginali de pe scena politică romanească, dar si la „gonflarea” lor de c ...

Trump(e)ace?
10/11/2024 18:32

 Dorian OBREJA Initial, am vrut ca acestor randuri să le pun un titlu optimist, de genul ”Semne bune luna are...”, dar, stiind că, in destule situatii, intre declaratiile politicienilor (p ...

Ascensiunea în iluzoriu, prăbușirea în derizoriu
04/11/2024 22:44

  Dorian OBREJA As dori să se inteleagă mai bine de ce sunt impotriva functiei de presedinte asa cum e ea definită sau aplicată in cateva state. Nu mi se pare normal ca vointa unui singur om (desi, s ...

Golănia candidaturilor de formă
28/10/2024 19:04

 Dorian OBREJA Îmi cer scuze de la bun inceput; nu e in obisnuinta mea să folosesc termeni/expresii mai tari (precum in titlul de astăzi); dar, iată că realitatea mă obligă... Pentru a mă ma ...

Republica Moldova, de la UEE, la UE; și retur?
21/10/2024 21:49

 Dorian OBREJA În 2017, Uniunea Economică Eurasiatică a aprobat de principiu cererea Republicii Moldova de a primi statut de observator in această organizatie, din care mai făceau parte Rusia, B ...

Cioloșoșocirea și de la șoșonari, la șoșocari
20/10/2024 21:34

 Dorian OBREJA Spre deosebire de comentatorii mai tineri ai evenimentelor si fenomenlor politice, am avantajul unei indelungate (vreo jumătate de secol!) experiente, care imi permite să nu mă raportez ...

Ouă, pui și corupție made in Ucraina
15/10/2024 08:44

  Dorian OBREJA Recent, The Wall Street Journal anunta că numărul de ucraineni si rusi morti sau răniti in războiul ce durează deja de doi ani si jumătate a ajuns la un million de persoane. Î ...

Politica mioritică s-a tiktokizat!
13/10/2024 18:49

Dorian OBREJA Nu stiu dacă ati aflat, dar, pe 1 decembrie 2024, in Romania,  urmează să aibă loc alegerile legislative, adică acelea in urma cărora vor fi alese 466 de persoane care, in următorii 4 ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei