În dubaizare, Iaşul e un pigmeu...

 

Dorian OBREJA

În legătură cu oricare subiect există, aşa e normal, mai multe opinii şi argumente. „Quot capita, tot sententiae”, ziceau deja latinii; mai pe limba noastră, şi foarte adaptat la realităţile de astăzi, „câte capete, atâtea păreri”.

Să luăm exemplul dubaizării – termen ce defineşte tendinţa, cumva megalomanică (dacă nu chiar maniacă...) de a construi din ce în ce mai multe clădiri tot mai înalte; dacă ne luăm după denumire, e clar de unde vine tendinţa, care, la locul de origine, s-ar putea să aibă oarece justificare, că doar nu s-or apuca şeicii să ridice edificii prin deşert.

Au existat şi mai există voci (printre care, cu toată modestia, şi a mea) care consideră nefastă această tendinţă, mai ales în circumstanţele în care respectivele edificii vin să pună în umbră trecutul, reprezentat prin clădiri & monumente istorice, un anumit spirit al locului etc. Această afirmaţie se aplică foarte bine la Iaşi, şi aşa cam pustiit, pe ici-pe colo, în anii de dinainte de 1990.

În acelaşi timp, nu mă pot abţine să nu remarc faptul că intensitatea vocilor respective e puţin dispoporţionată faţă de modesta înalţime a proiectelor (dar justificată de „pagubele” estetice) şi că, oricum, aceste voci nu vor avea forţa de a se opune tendinţei menţionate, cu atât mai puţin de a o stopa. Planurile prevăd ca într-o zonă a Iaşului să se ridice un „zgârie-brânză” de 120 m, iar în alta, unul de 126 m. Ceea ce, în niciun caz, nu justifică speranţa unora ca zonele cu pricina să devină un Manhattan, ţinând cont că în cartierul new-yorkez campioana la înălţime are nu mai puţin de 541 m!

Dar nu trebuie să traversăm Atlanticul pentru a pune Iaşul la locul unde se cuvine să stea în ierarhia dubaizării. Deja la Timişoara există o clădire are 155 m. Ceea ce înseamnă chiar „peste” Bucureşti, unde cel mai înalt bloc comercial are „doar” 137 m. Însă, normal, capitala nu se lasă mai prejos, şi există deja proiecte privind înţesarea unei zone centrale cu o sumedenie de mini-zgîrie-nori, dintre care cel mai răsărit ar urma să aibă 179,6 m.

Deziluzia mea este generată de realitatea sumbră că şi oraşe înţesate de monumente-simbol cad pradă acestei tendinţe – cauza fiind, evident, goana după profit. În prima mea călătorie la Paris, în 1997, admiram faptul că acolo se construise un nou cartier, futurist, cu clădiri deosebite şi înalte, „La Defense”, departe de tot ce însemna moştenirea istorică capitalei Franţei. La cea mai recentă călătorie, în martie acest an, am privit cu tristeţe spre Turnul Montparnasse (210 m), dar, mai ales, am devenit îngrijorat pentru viitorul Parisului: există proiecte care prevăd construirea unor „gemeni europeni”, cu 85 etaje, cu 10 m mai mult decât turnul londonez Shard (309,6 m); dar lucrurile nu se opresc aici – există şi planul unei clădiri numite „Triunghiul”, cu o înalţime situată între cea a turnurilor Eiffel şi Montparnasse într-o zonă centrală. Toate acestea, deşi Parisul limitase înălţimea noilor imobile la (37!) m, ca urmare a scandalului generat de construirea celui de al doilea turn amintit. Şi în capitala londoneză a existat restricţia depăşirii unei anumite înălţimi (din 1894!), dar ele au cam fost diminuate, şi rezultatele se văd azi: unora le place, altora – nu. Câte capete, atâtea păreri...