Involuţie umană şi creştină de un secol!
Dimensiune font:
Dorian OBREJA
Stau şi meditez dacă să încep rândurile de faţă referindu-mă la trecut sau la prezent – drept cei doi termeni ai comparaţiei ce urmează. Optez pentru prima variantă. întrucât socotesc a fi un exemplu bun, demn de urmat, aşa încât măcar debutul să fie unul de natură optimistă...
Lucrurile se întâmplau în urmă cu 99 de ani, mai exact în 1914. Pe 28 iulie, la exact o lună după asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al tronului Austro-Ungariei de către studentul bosniac Gavrilo Princip, la Sarajevo, se declanşa primul război mondial. În care s-au angrenat, la început, Austro-Ungaria, Germania, Rusia, Franţa, Anglia, iar ulterior Italia, Japonia, SUA, Imperiul Otoman etc. Bilanţul final a fost unul extrem de tragic: peste nouă milioane de combatanţi şi şapte milioane de civili au murit în cei cinci ani. Până să ajungem, însă, la bilanţul făcut în 1919, să ne întoarcem în primul an de război, mai precis în decembrie, şi mai precis în ziua Ajunului şi în cea a Crăciunului. Pe frontul de vest, în special în zona din Flandra, combatanţii celor două tabere erau soldaţi britanici şi germani. Deşi, oficial şi la nivel înalt, nu se încheiase nici un acord de încetare a focului pe intervalul celor două zile, peste 100.000 de militari din ambele tabere au iniţiat armistiţii spontane. Începutul l-au făcut germanii, care au început a pune pe marginea tranşeelor şi în pomi decoraţiuni specifice sărbătorii şi să cânte melodii ce se interpretează în mod tradiţional; ca un ecou, au răsunat melodii de acelaşi fel, dar în limba engleză (în unele locuri, şi în cea franceză). Apoi, potrivit unor martori oculari, soldaţii din ambele părţi au traversat zona cunoscută drept no man,s land, pentru a-şi face daruri unii altora, constând în mâncare, băutură, tutun şi mici suveniruri.
De notat faptul că presa (din raţiuni de propagandă, desigur) nu a marcat acest moment decât câteva săptămâni mai târziu, considerându-l drept „una dintre cele mai mari surprize ale unui război uluitor. Ziarele s-au exprimat în mod favorabil vizavi de eveniment, apreciind „lipsa de răutate” (eufemism, cred eu, pentru bunătate, empatie şi spirit creştin) manifestată într-o asemenea perioadă. Au fost celebrate ceremonii religioase comune, înmormântări ale celor căzuţi în lupte şi s-au înfiripat relaţii de prietenie care au mers chiar până la organizarea unor meciuri de fotbal.
La Saint-Yves, în Belgia, în 1999, a fost instalată o cruce pentru a comemora unul dintre locurile armistiţiului spontan de Crăciun, textul îndemnând „să nu uităm”. Alte monumente dedicate evenimentului au fost ridicate în Belgia.
Să revenim la zilele noastre. De aproape un an, în spaţiul Ucrainei se desfăşoară un conflict armat între această ţară (ajutată constant şi masiv de NATO) şi Rusia. La finele săptămânii trecute, mai precis pe 7 februarie, peste 250 milioane de oameni ar fi trebuit să celebreze Crăciunul pe stil vechi, printre ei şi ruşi şi ucraineni. „Ar fi trebuit”, deoarece mulţi dintre cei aflaţi pe teritoriul din nordul României au decis să se „occidentalizeze”, sărbătorind pe 25 decembrie, mai ales în semn de protest faţă de agresiunea rusă. Pe 5 ianuarie, preşedintele Putin a ordonat armatei să respecte un armistiţiu în Ucraina pentru Ajun şi Crăciun. Conducerea Ucrainei a respins propunerea, aşa încât, în cele două zile s-au înregistrat şi atacuri, şi victime.
Tragic, în plan uman şi creştin, constatăm o involuţie de un secol...
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau