Luna cadourilor. Pentru politicieni!

 

Dorian OBREJA

 

Degeaba şi prea repede v-aţi bucurat citind prima jumătate a titlului acestor rânduri. Priviţi-o cu atenţie şi pe cea de a doua, meditaţi bine, trageţi adânc aer în piept, după care spuneţi, în gând, printre dinţi sau în gura mare, ce vă vine pe limbă (şi bănuiesc eu...).

În actuala etapă, raportat la sărbătorile de iarnă şi cadouri, poporul român se împarte în vreo trei segmente. Primul, majoritar, rămas în ţară, vreo 15-16 milioane, care pendulează între pregătirile cu mai mult sau mai puţin fast pentru sărbătorile ce stau să vină (pregătiri ce se referă mai ales la trup, nu la spirit...) şi grija faţă de covid ori obsesia din a-l considera drept un rezultat al unei teorii a conspiraţiei. A doua, de vreo 3-4 milioane, plecaţi din ţară de atâta bine şi ezitând în a se întoarce acum, pentru a petrece conform tradiţiei, având în vedere că petrecerea ar fi precedată, în cele mai multe situaţii, de juma de lună de carantină (ceea ce înseamnă, dacă ne uităm la calendar, ştergerea Crăciunului de pe listă); cu toate acestea, se vor găsi curajoşi/inconştienţi, care să rişte. În fine, o minoritate de câteva mii de politicieni. Care deja si-au văzut sacii în căruţe (ale lor, rudelor, prietenilor şi sponsorilor/clienţi): unii deja s-au instalat în urma alegerilor locale, alţii o vor face drept consecinţă a celor legislative, iar cei mai cei vor ajunge în poziţiile cele mai avantajoase – şefi pe la cele două camere, premier, miniştri. În vârful piramidei, frecându-şi mâinile de bucurie („în fine, o să am nu doar guvernul meu, ci şi parlamentul meu”...), locatarul principal al fostului palat al pionierilor...

M-a întristat şi revoltat toată mascarada finalului alegerilor parlamentare, în care un partid-proptea ba făcea pragul, ba nu-l făcea, funcţie de discuţiile şi negocierile celor deja aflate deasupra liniei. Mă pune pe gânduri faptul că o majoritate (nu atât de sigură cum pare la prima vedere) s-a constituit mai ales cu ajutorul celor care, etnic, nu aparţin majorităţii (vreo 30 de mandate pentru udemerişti, plus cele 17 alocate minorităţilor naţionale). Despre UDMR o parte a presei afirmă că, „deşi nu e partid politic, ci doar o organizaţie culturală şi reprezintă doar 6,5 la sută din populaţia ţării,(...) a guvernat cel mai mult în România (...) din 1996”. Cât priveşte celelalte minorităţi (şi aici mi se pare o discriminare, a lor faţă de maghiari, dar şi a românilor faţă de ei), legea prevede că organizaţiile lor au dreptul la un câte un loc de deputat, chiar dacă nu întrunesc numărul de voturi necesar!!!

Am cercetat care e situaţia la ţările din jur. În Parlamentul ungar, reprezentanţii naţionalităţilor nu au drept de vot, ci doar pot lua cuvântul (n-am aflat în ce limbă). Minorităţile naţionale, inclusiv cea română, sunt lipsite de dreptul reprezentării parlamentare în Ucraina.

Doar la bulgari e o situaţie ce seamănă cu cea de la noi. Acolo există, de exemplu, Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi, formaţiune etnică a turcilor, cu ajutorul căreia un fost rege a putut face majoritatea parlamentară şi a ajuns premier!!!

Revenind la noi, în circumstanţele descrise mai sus, deloc de mirare că formaţiunea maghiară, care intră la guvernare ca răsplată pentru ajutor, cere cu insistenţă, printre altele, ministere precum cultura (naţională) şi educaţia (naţională)!!!

Mă revoltă totala lipsă de transparenţă cu care au loc negocierile, neţinându-se seama de voinţa electoratului (atâta cât a fost la urne).

Cât despre cadourile promise de politicieni în campania electorală, luaţi-vă gândul. Ele – promisiunile, nu cadourile – vor fi re-auzite la următoarele alegeri. Care, după cum se prezintă şi prognozează situaţia (sanitară, dar şi economică), nu cred că vor fi peste patru ani, ci, poate, chiar în 2021!