Migraţia politicienilor generează confuzie în rândul electoratului

 

Dorian OBREJA

Apelul la stoparea migraţiei în rândul clasei politice nici nu şi-ar avea rostul, dacă în ţara noastră ar exista minim respect pentru decizii – mai ales când acestea sunt luate de instituţia supremă în materie de legislaţie, adică Parlamentul.

Să apelăm puţin la istorie, la cea destul de recentă. Mai precis, din 2005, când a fost promovată legea împotriva traseismului politic, asta după ce, în anul anterior (unul electoral), se înregistrase o migraţie extrem de mare de la o formaţiune la alta, ceea ce, susţin unii analişti, a şi determinat soarta alegerilor – câştigate de către partidul „racolator”. Aşa că, în 2005, executivul format din Alianţa DA, promova legea prin care „un primar îşi pierde mandatul dacă demisionează din partid, dar nu şi dacă este exclus”.

Desigur, se pot aduce obiecţii la legea cu pricina, în primul rând pentru că este discriminatorie, referindu-se doar la primari, nu şi la consilierii locali şi judeţeni şi chiar la parlamentari, iar în al doilea rând, poate pentru că ar conta motivul excluderii, dacă este unul bazat pe abateri grave de la etică, morală ş.a.m.d.

În fine, oricum legea a rămas mai mult pe hârtie, în practică traseiştii politici făcând ce doreau ei; ba chiar, la un moment dat, peste vreun deceniu, a fost dată, dacă vă puteţi închipui, o ordonanţă de urgenţă ce suspenda pentru 45 de zile amintita lege, încurajându-se pe faţă şi oficial acest nociv fenomen.

Presa „naţională” face mare caz, în aceste zile, de rocada uluitoare înregistrată în comuna călărăşeană Ştefan cel Mare, unde primarul, care a trecut, 31 de ani (nu mergem mai înapoi!), pe la FSN-PDSR şi PSD, candidează acum pentru PNL, în vreme ce candidatul social-democraţilor a fost, până foarte recent, un stâlp financiar al liberalilor din localitate.

Dar, mie, exemplul mi se pare aproape copilăresc, dacă privim situaţia dintr-un mare oraş moldav.

Aici, primarul în funcţie, fost membru, de 8 ani, al PSD, candidează pentru liberali (şi, fiind de 5 ani în funcţie, are prima şansă), iar o fostă parlamentară liberală, timp de trei mandate, este acum propunerea social-democraţilor! Ar fi fost culmea dacă un alt liberal, cu vechime destul de mare şi cu funcţii pe măsură (subprefect, director al Aeroportului şi parlamentar), ar fi reprezentat USR (la care a migrat) în această competiţie, dar el se „mulţumeşte” cu candidatura la CJ...În aceste condiţii, ţinând cont că ultimul partid amintit are candidat(ă) şi la primăria municipiului, dreapta apare divizată, atrăgând riscurile de rigoare.

Cetăţeanul turmentat al lui Caragiale avea, desigur, un motiv bahic să să întrebe „eu cu cine votez”. Alegătorul din oraşul moldav menţionat este, în mod sigur, la fel de ameţit de parcă s-ar învârti la infinit într-un sens giratoriu. Când să se hotărască pentru un partid, candidatul acestuia sare în barca adversarilor; când să se decidă pentru o persoană anume, aceasta migrează de la o formaţiune la alta, dovedind inconstanţă, ceea ce nu conferă siguranţă şi predictibilitate în ceea ce priveşte acţiunile sale viitoare.

Întrebarea fundamentală în cazul alegerilor locale (primarii, consilierii locali, judeţeni şi preşedinţii consiliilor judeţene fiind mai „legaţi de glie” şi mai abordabili ca ordonatori de credite...): ce votăm, omul sau partidul?