Moţiunea de cenzură – un test de conjunctură

 

Dorian OBREJA

Ne place, nu ne place (şi nu ne place, cu certitudine!), e vremea testelor. Zilnic se fac peste 20.000 pentru pandemie. În ultima zi a verii, susţin unii politicieni, trebuie făcută o asemenea operaţiune şi pentru „pandemită”. Or fi ştiind ei ce ştiu, iar noi nu vom afla niciodată, sau prea târziu...

Iniţial, voiam să abordez subiectul moţiunii de cenzură supus dezbaterii şi votului luni, 31 august, în chiar ziua cu pricina, urmând ca domniile voastre să citiţi impresiile „la cald”, a doua zi dimineaţa.

M-am răzgândit. Mai întâi, din pricina parlamentarilor. Care au prostul obicei de a începe săptămâna de lucru – chiar dacă e vorba de chestiuni arzătoare – lunea după masă (aia de prânz, ca să înţelegeţi bine). Aşadar, ar fi trebuit să stau până seara târziu să aflu ce şi cum, riscând să nu mai prind ediţia de marţi. Merita? Eu spun că nu...

Al doilea motiv, la fel de temeinic, a fost acela că, indiferent de rezultatul votului, lucrurile nu aveau/au cum să se schimbe, cel puţin pe termen scurt. Dacă pica guvernul (ceea ce ar fi constituir un record, fiind pentru a doua oară într-un an când unul şi acelaşi executiv păţea aşa ceva), rămânea tot el (eventual într-o formulă de tranziţie, cu modificări de formă, până la legislative), inclusiv premierul, în interimat; dacă nu, rămânea tot el, inclusiv premierul. Deşi, dacă ar fi fost să ascultăm îndemnul genialului şi acidului Constantin Tănase, dintr-un cuplet, am fi ajuns la aceeaşi concluzie: „Asta-i ţara noastră, mă/ nu mai merge ori că-că”...

Povestea moţiunii de acum e lungă, poate rivaliza cu o telenovelă. De prin primăvară social-democraţii au început a spune că vor purcede la aşa ceva, subliniind, însă, chiar de atunci, că nu se grăbesc (luându-se, probabil, după proverbul „lungeşte, Doamne, boala culmea, suntem în plină pandemie, şi greul, cred, încă nu a venit), până s-o coace poama”.  Pe de o parte ravagiile făcute de covid, pe de altă parte acţiunile (complicate şi de culise) desfăşurate în interiorul PSD întru stabilirea unei noi conduceri au determinat „lungirea bolii”. A intervenit, însă, o altă maladie, care a afectat mult mai mult social-democraţii şi s-a concretizat în „hemoragia” (a se citi migraţia) de primari, de la acest partid către rivalul său principal. Aşa încât nu s-a mai aşteptat toamna (timpul coacerii depline a strugurilor), ci, în ultima zi a verii, s-a pus planul în aplicare.

Sub formă de test de conjunctură. Spre a vedea ce putere (şi ce aliaţi) mai are PSD în Parlament, pentru a arăta electoratului propriu că încă mai poate întreprinde câte ceva, şi, nu în ultimul rând, pentru a face un soi de sondaj înaintea celor două rânduri de alegeri care urmează.

În întreagă această perioadă, parcursul a fost unul plin de meandre. Ba căderea executivului era ca şi sigură, vehiculându-se şi numele viitorului premier (un tehnocrat, în varianta unei victorii consistente a PSD, sau Cătălin Predoiu, în alt scenariu). La jumătatea lui iulie, liderul social-democrat susţinea că moţiunea va trece sută la sută (cu  250 de voturi), dar, o lună mai târziu, declara că încă nu sunt suficiente voturi pentru atingerea scopului propus.  

În seara aceasta, după dezbateri şi votare, telenovela va lua sfârşit. Dar nu fiţi trişti, ea va fi înlocuită de una ce va avea mult mai mulţi actori şi va fi fi mult mai urmărită – cea a alegerilor locale, de care ne mai despart doar 27 de episoade, pardon, zile...