Nancy, jandarmeriţa mondială
Dimensiune font:
Dorian OBREJA
În plan politic, mai mult decât oriunde, nimic nu e întâmplător. Aşa se face că, recent, o declaraţie a unui om politic foarte însemnat, care ştie ce nu ştiu alţii şi, de aici, ştie ce spune, mă refer la un fost premier britanic, a fost trecută cu vederea de către presă, sau inclusă la „şi altele”, dar analizată serios în marile cancelarii ale lumii. În sinteză, declaraţia sfirma că se cam apropie finalul dominaţiei Vestului şi începutul aceleia a Chinei.
La foarte puţină vreme după, a urmat şi o reacţie, pe cât de concretă, pe atât de periculoasă. E vorba de vizita în Taiwan a celui de-al treilea personaj ca importanţă din SUA.
Ajunşi în acest punct, trebuie să facem, iarăşi recurs la istorie. În 1947, un discurs susţinut în faţa Congresului, preşedintele de atunci al SUA, Harry Truman, a schiţat un program al politicii externe americane pentru combaterea „pericolului comunist” în lume. De îndată, Unchiul Sam a fost supranumit „jandarmul mondial”, având în vedere principiile şi acţiunile sale de a răspândi în cele patru părţi ale lumii modelul său de democraţie, nu în ultimul rând pentru propriul beneficiu geostrategic.
A trecut vremea, s-au mai uitat eşecurile impunerii acestei democraţii în ţări precum Coreea, Vietnam, Afganistan, Irak, Libia, şi aparent, părea că lucrurile se vor linişti. Doar aparent, căci actualul preşedinte al SUA, foarte pacifist în declaraţii înainte de campania electorală şi în vremea acesteia, a făcut, în martie acest an, un pas mai departe, vorbind despre începerea Noii Ordini Mondiale, conduse, desigur, de America!
Aşa se explică implicarea extremă în conflictul din Ucraina iar, foarte de curând, escaladarea tensiunilor între SUA şi China, pe tema Taiwanului, prilejuită de vizita amintită. Cu privire la Taiwan, trebuie amintit că, în 1979, SUA au abrogat tratatul mutual de apărare cu entitatea denumită Republica China (recunoscută de doar vreo 20 de state, precum Vaticanul...), renunţându-se la terminologia „Republica China”, înlocuită cu echivoca expresie „autorităţile guvernamentale din Taiwan”.
Prin vizita – cu orice riscuri – făcută la Taipei, al treilea personaj ca importanţă din SUA a schimbat şi paradigma: de la „jandarmul mondial”, s-a ajuns la „jandarmeriţa mondială”, ţinând cont de faptul că respectivul personaj este femeie...
Au avut de câştigat SUA sau China dintr-o escaladare (inclusiv militară) pe subiectul Taiwan? Sau a fost doar un soi de test, în care fiecare dintre „combatanţi” şi-a etalat muşchii (şi colţii), din dorinţa de a se arăta într-o postură cât mai favorabilă? E greu de dat răspunsuri tranşante şi edificatoare în privinţa acestor întrebări. Cert este că, în circumstanţele prelungirii sine die a conflictului din Ucraina (de fapt, o confruntare între Federaţia Rusă şi SUA & aliaţii, dar, mai ales, o adevărată mană cerească pentru producătorii şi vânzătorii de armament), nu era câtuşi de puţin nevoie de un nou punct fierbinte pe suprafaţa globului. Numai că această logică ţine de o gândire normală, nu de una a politicienilor, care caută să profite de orice ocazie pentru a acumula şi pune în valoare capitalul (la propriu, dar şi la figurat) obţinut.
În mod evident, altele sunt priorităţile omenirii. Şi aş aminti doar schimbările climatice, cu urmări tot mai catastrofale, precum şi pandemia de covid. Dar, în loc de canalizarea energiilor şi fondurilor către rezolvarea cât mai rapidă a acestor probleme, guvernanţii din diferite state îşi văd de interesele lor. Urmările vor fi pe măsură!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau