Neobositul întemeietor al celor ce rodesc

 Dorian OBREJA

Cel despre care voi scrie rândurile ce urmează ocupă un loc mai special în cadrul acestui capitol. În sensul că prietenia între noi a venit târziu, de câţiva ani, deşi ne ştiam demult, de decenii, amândoi fiind din categoria literară denumită optzecistă. Ne-am intersectat, înainte de 90, de mai multe ori, fără a face, unul sau altul, primul pas către celălalt – poate că nu ajusesem la maturitatea ce te ajută să treci peste diferenţe de opinii, de exprimare, de existenţă. Dar şi în sensul în care, de când s-a materializat, s-a întâmplat să fie mai ales în spaţiul virtual (fiind o dovadă că acesta este, uneori, mai eficient decât cel real).  Poate din aceste motive această relaţie e cu atât mai de preţuit...

La începuturi, când l-am văzut şi auzit, mi se părea a fi desprins dintr-o poveste cu haiduci, prin înfăţişare şi dârzenia cu care îşi susţinea convingerile. Şi mai era ceva, tot venit din lumea basmelor şi tradiţiilor. În copilărie, am rostit de nenumărate ori un pluguşor ce conţinea versurile „noi nu suntem de ici-colea/ suntem de la Cioca-Boca...”. Numele localităţii avea o rezonanţă exotică, sau, mai degrabă, putea fi perceput ca rod al unei imaginaţii bogate. Şi totuşi, aşezarea exista şi există! Şi acolo s-a născut, în urmă cu aproape şapte decenii, Nicolae Panaite...

După care, şi-a văzut de drumul său cu precădere  în lumea scriitoricească, dar nu pot să nu amintesc şi de implicarea civică: s-a numărat, alături de alţi colegi şi prieteni, printre organizatorii mişcării anticomuniste din 14 decembrie 1989, de la Iaşi.  

Revenind la drumul literar, l-a urmat aplicat şi tenace, debutând cu poeme în revistele „Convorbiri literare” şi „Cronica”, la doar 18 ani, la 22 obţinând primul premiu prestigios (cel al Uniunii Scriitorilor din România), şi câştigând concursul de debut al Editurii „Cartea Românească” în 1979, tot aici apărându-i, doi ani mai târziu, primul volum de versuri, intitulat „Norul de marmură” ( cu 17 poeme cenzurate).

În cele patru decenii trecute de la debutul editorial, Nicolae Panaite nu şi-a propus să încarce rafturile librăriilor & bibliotecilor, tipărind 12 cărţi, dar fiecare dintre acestea făcută ca de un şlefuitor de pietre preţioase, cu migală, artă şi meserie. Reuşitele sale în acest demers sunt demonstrate atât de alte premii şi distincţii primite, , receptarea de către cititori, dar, îndeosebi de referinţele critice ale unor nume grele în domeniu, precum Nicolae Manolescu, Liviu Leonte, Ioan Holban, Radu G. Ţeposu, Mircea A. Diaconu, Gheorghe Grigurcu sau Marian Popa.

Un alt motiv pentru care Nicolae Panaite a tipărit mai puţin decât ar fi putut este pasiunea sa pentru ipostaza de întemeietor. Dintre foarte multe exemple ale acesteia, aduc aminte că, până în 1989, s-a numărat printre fondatorii „Studioului de poesie”, ai reînfiinţării Cenaclului „Junimea”, iar după, printre cei ai revistelor „Moldova”, „Timpul” şi „Convorbiri literare”: în 1990, devine membru fondator al Casei Editoriale „Moldova”, în 2000 pune bazele Editurii „Alfa”, pe care o şi conduce, iar în 2017, sesizând că numărul publicaţiilor ieşene de cultură scăzuse, dar şi dorind să pună în valoare experienţa acumulată ca redactor-şef la „Cronica veche”,  înfiinţează revista „Expres cultural”, al cărei director este. Deşi cea mai tânără revistă de gen, ea este deja apreciată pentru conţinut şi ţinută, ceea ce înseamnă că şi această întemeiere a lui Nicolae Panaite a dat roade. Îmbogăţind Iaşul...