O „fantomă” ce naşte întrebarea – există NATO?

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 12-06-2022 22:25

 Dorian OBREJA

Mai ales în contextul conflictului armat ce se desfăşoară la graniţa  din nordul şi estul ţării noastre, apartenenţa la o organizaţie militară definită drept cea mai puternică din lume ar trebui să dea românilor un sentiment de siguranţă maxim, determinându-ne să gândim că suntem atât de bine apăraţi, încât nimic nu ni se poate întâmpla.

Oare chiar aşa să fie? Desigur, nu mă aştept la răspunsuri – grabnice şi competente – care să mă liniştească, întrucât am început a avea oarece îndoieli. În urma unor evenimente, ţin să completez şi argumentez!

Foarte de curând, spre finele săptămânii trecute, un avion de mici dimensiuni – definit îndată de presă drept „fantomă” – a străbătut spaţiul aerian a şase ţări, dintre care cinci din NATO, fără a putea fi oprit!!! A decolat din Lituania, apoi a survolat Slovacia, Ungaria (unde a făcut şi o escală pentru alimentare cu carburant), România, Serbia şi Bulgaria, în cea din urmă aterizând (pe un aeroport închis!), iar cei aflaţi la bord dispărând. Aspectul ce ar putea fi considerat nostim, dacă nu ar fi îngrijorător, este acela că obiectul zburător a fost interceptat de avioane militare conduse de piloţi unguri, americani şi români (cei din Bulgaria nici nu s-au mai deranjat), care s-au mulţumit să-l escorteze!!!

Avionul cu pricina nu avea plan de zbor, nu erau deschise mijloacele electronice de identificare şi nici nu a răspuns la apelurile şi somaţiile avioanelor militare. Acestea, însă, nu au mers mai departe de „serviciul de escortă”, întrucât autorităţile competente din Ungaria, România şi Bulgaria nu au considerat că ar fi fost vorba de ceva care să pericliteze siguranţa naţională a statelor survolate. Ba chiar ministrul român al Apărării a dat-o pe literatură, considerând că a fost un incident ciudat, „o lebădă neagră”.

Oare chiar aşa să fie ? – nu mă pot abţine a (mă) întreba din nou. Ştiu, am citit, în asemenea cazuri, dacă nu se prezumă că un avion ar avea o bombă la bord sau dacă nu se îndreaptă spre un obiectiv important – militar sau civil -, nu se (re)acţionează cu forţă. Dar trăim într-o epocă în care lucrurile s-au schimbat foarte mult. Cine poate să ne asigure că avionul respectiv nu transporta o armă chimică sau biologică – pe care ar fi putut-o lansa fără a fi oprit la timp?

Comunicatul NATO este unul ce nu necesită comentarii. Spicuiesc:”...avioane ale Poliţiei Aeriene Aliate au escortat  aeronava (...care) nu a arătat un comportament periculos sau ostil...Centrul de Comandă Aeriană investighează acest incident”.

Numai că trebuie să facem un inventar parţial şi al altor întâmplări asemănătoare, În august 2021, în judeţul Suceava, a pătruns şi aterizat un avion neindentificat, venit din Ucraina. O lună mai târziu, alt avion, din aceeaşi direcţie, repeta isprava. În februarie 2022, un avion militar ucrainean a pătruns în spaţiul aerian românesc, fiind, în cele din urmă, interceptat şi silit să aterizeze. Pe 11 martie, acest an, o dronă ucraineană a trecut peste România. Pe 15 martie, o altă dronă, din aceeaşi direcţie, s-a prăbuşit în judeţul Bistriţa. Neclare rămân şi cauzele dublei tragedii din Dobrogea, din martie acest an, când s-au prăbuşit un avion MIG Lancer şi un elicopter Puma.  

Parcă sunt prea multe întâmplări, într-un interval de timp foarte scurt, ca să nu se ajungă la întrebări precum cea din titlu!

P.S.: Summitul – de categorie B. – de vineri, desfăşurat la Bucureşti, nu a fost de natură să-mi schimbe percepţia. Deciziile adevărate se vor lua la Madrid, peste vreo 10 zile...

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Cornel Nistorescu, despre tinerii refuză Armata: Să meargă Liiceanu, Patapievici și Andrei Pleșu. Și Tudor Chirilă, cu orchestra! Tineretul a fost crescut și injectat cu dispreț, cu libertăți de tot soiul și cu bășcălie față de țară
21/11/2024 09:09

Tinerii romani nu vor să meargă in Armată pentru că tot ce tine de valorile nationale a fost minimizat sau scos din uz, consideră jurnalistul Cornel Nistorescu. Generatia tanără a fost „injectată cu ...

Judecata din urmă a prezidențiabililor
17/11/2024 20:04

 Dorian OBREJA Sambătă, 23 noiembrie, la ora 7, se incheie campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidentiale, asa incat editorialul de acum e ultimul in care pot scrie despre ce cred c ...

N-are treabă Trump cu lumpen-strînsura, tot așa cum nu are Sulla cu prefectura!
13/11/2024 20:35

 Dorian OBREJA Editorialul de astăzi e o reactie. La multele, prea multele „umflări in pene” ale unor marginali de pe scena politică romanească, dar si la „gonflarea” lor de c ...

Trump(e)ace?
10/11/2024 18:32

 Dorian OBREJA Initial, am vrut ca acestor randuri să le pun un titlu optimist, de genul ”Semne bune luna are...”, dar, stiind că, in destule situatii, intre declaratiile politicienilor (p ...

Ascensiunea în iluzoriu, prăbușirea în derizoriu
04/11/2024 22:44

  Dorian OBREJA As dori să se inteleagă mai bine de ce sunt impotriva functiei de presedinte asa cum e ea definită sau aplicată in cateva state. Nu mi se pare normal ca vointa unui singur om (desi, s ...

Golănia candidaturilor de formă
28/10/2024 19:04

 Dorian OBREJA Îmi cer scuze de la bun inceput; nu e in obisnuinta mea să folosesc termeni/expresii mai tari (precum in titlul de astăzi); dar, iată că realitatea mă obligă... Pentru a mă ma ...

Republica Moldova, de la UEE, la UE; și retur?
21/10/2024 21:49

 Dorian OBREJA În 2017, Uniunea Economică Eurasiatică a aprobat de principiu cererea Republicii Moldova de a primi statut de observator in această organizatie, din care mai făceau parte Rusia, B ...

Cioloșoșocirea și de la șoșonari, la șoșocari
20/10/2024 21:34

 Dorian OBREJA Spre deosebire de comentatorii mai tineri ai evenimentelor si fenomenlor politice, am avantajul unei indelungate (vreo jumătate de secol!) experiente, care imi permite să nu mă raportez ...

Ouă, pui și corupție made in Ucraina
15/10/2024 08:44

  Dorian OBREJA Recent, The Wall Street Journal anunta că numărul de ucraineni si rusi morti sau răniti in războiul ce durează deja de doi ani si jumătate a ajuns la un million de persoane. Î ...

Politica mioritică s-a tiktokizat!
13/10/2024 18:49

Dorian OBREJA Nu stiu dacă ati aflat, dar, pe 1 decembrie 2024, in Romania,  urmează să aibă loc alegerile legislative, adică acelea in urma cărora vor fi alese 466 de persoane care, in următorii 4 ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei