Partide de cititori? Nu! Partide de scriitori? Da, gârlă! (II)
Dimensiune font:
Recapitulând, pentru cei care au ratat-o (deşi o pot regăsi oricând, mai în jos pe această pagină), prima parte a acestui mini-serial, am aflat că: 1. dacă ar aexista un partid al cititorilor, acesta nu ar intra în Parlament (deci nu ar reuni 5 la sută din populaţia cu drept de vot); 2. analfabetismul funcţional a ajuns în România la circa 50 la sută (media europeană este de 20 la sută); 3. la capitolul consum cultural suntem printre ultimii din UE; 4. un român citeşte mai puâin de 5 minute pe zi; 5. 35 la sută dintre români nu au citit vreodată o carte; 6. suntem cei din urmă din Europa la consumul de carte, peste 90 la sută dintre noi necumpărând nicio carte pe an.
Mai aduc aminte, separat, intenţionat, pentru că are legătură cu ceea ce urmează, experimentul făcut în Brazilia – unde închisorile sunt suprapopulate -, sub numele de „mântuire prin lectură”, deţinuţii care citesc 12 cărţi într-un an diminuându-şi pedeapsa cu şapte săptămâni!
În România, dacă aşa cum am văzut mai sus se prezintă situaţia cititorilor, cu totul este alta – judecând lucrurile cantitativ – este cea a scriitorilor (cu sau fără ghilimele, de la caz la caz). În afara celor aproape 3.000 ce fac parte din singura asociaţie profesională şi sindicală recunoscută oficial, mai sunt câteva zeci sau chiar sute de mii, care pot fi regăsiţi prin tot soiul de organizaţii-fantomă, prin librării (datorită permisivităţii unor edituri, care trebuie să trăiască şi ele, nu?), şi, mai ales, pe internet, îndeosebi pe reţelele de socializare. Ce mare dreptate avea Umberto Eco atunci când afirma că „internetul l-a promovat pe idiotul satului”, adăugând că „reţelele de socializare au oferit dreptul la opinie (dar şi la a se considera scriitori, n.m.,D.O,) unor legiuni de imbecili care, până acum, îşi exprimau părerea doar în baruri, în faţa unui pahar cu vin, fără să facă vreun rău comunităţii. Dar acum au acelaşi drept la cuvânt (şi aprecieri din partea celor de-o teapă cu ei, n.m.,D.O.) precum un laureat al premiului Nobel.
La legiunile mai sus-amintite se adaugă cohorte impresionante (tot cantitativ), formate din deţinuţi ajunşi peste noapte scriitori, din simplul motiv că, pe plaiurile mioritice, dacă eşti la răcoare (ceea ce, clar, înseamnă că ai încălcat legea) statul se dovedeşte...om cu tine, şi, în loc să te pună la săpat sare, îţi scade din pedeapsă vreo 20-30 de zile dacă te apuci de încropit o carte. Aşa a apărut la noi fenomenul halucinant al deţinuţilor-scriitori. Şi paradoxul: în România, ca om liber, cu foarte puţine excepţii, nu se poate trăi din scris; dar, ca puşcăriaş (adică având asigurată cazarea şi mâncarea pe banii contribuabililor) duci o viaţă mai bună ca autor de cărţi!
Aşa, de curiozitate, aflaţi că, dintr-un bilanţ publicat în urmă cu vreo şase ani, rezulta că aproape 200 de puşcăriaşi publicaseră peste 400 de cărţi în 3 ani. Culmea tupeului, la un politician Manţog, condamnat pentru corupţie şi care a scris o carte chiar despre acest subiect! Campionii scrisului sunt tot politicieni-oameni de afaceri precum Dan Voiculescu şi Dinel Staicu, care au publicat câte 10 „lucrări ştiinţifice”. O figură sinistră, patron de televiziune-tomberon şi preşedinte de partid cu numele lui, a comis şi el 5 cărţi. Printre titlurile cele mai ciudate se numără „Controlul calităţii peştelui, batracienilor şi fructelor de mare”, „Mecanica ruperii materialelor compozite”, „Bolile informaţionale”, „Creşterea chinchilelor”, „Trovanţii – între mit şi realitate” şi, în fine, cireşeke de pe tort, „Corupţia ca fenomen şi înfăptuirea justiţiei” şi „Noi nu facem politica! Sindicate 1990-1994”.
Poate voi reveni asupra subiectului din ultima parte, e prea amplu şi prea spumos ca să nu merite; deocamdată, mă opresc, formulând concluzia : la cîţi « scriitori » sunt în România, se pot forma mulţime de partide ce ar îndeplini condiţiile de intrare în legislativ !!! Dorian OBREJA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau