Pensia – roz „afară”, albastră în ţară

 Dorian OBREJA

 

Aşa după cum v-am mai informat, dar nu strică să vă aduc aminte, politicienii aflaţi la guvernare au dat-o în bară cu prima formă a Planului naţional de redresare şi rezilienţă - pe înţelesul simplu al tuturor, un document argumentat. pe baza căruia urma ca România să primească aproape 30 miliarde euro. Întrcât unele argumente erau cam şubrede (blând zis), documentul în discuţie a fost înturnat întocmitorilor de către specialiştii de la Bruxelles. A urmat o vizită a premierului în centrul de comandă al UE (adevărul despre negocieri şi detalii, probabil, nu va fi aflat nicicând), şi, apoi, muncă pe brânci (şi genunchi!), pentru ca să se reuşească re-trimiterea PNRR în exact ultima zi admisă (31 mai), aproape de ora închiderii birourilor cărora li se expediaseră!

Aici ar fi de semnalat un aspect tehnică: să ai atâta timp la dispoziţie – şi miza, în bani europeni, să fie atât de mare – şi a nu fi în stare să respecţi nişte cerinţe indică o incapacitate de natură absolut alarmantă.

Dar aceasta este o altă problemă, care merită a fi analizată în detaliu, cu prilejul, să zicem, efectuării unui bilanţ a şase luni de exercitare a guvernării „cabinetului meu” (trimiterea fiind făcută, sigur aţi înţeles, către locatarul principal de la Cotroceni...).

Adevărata problemă, în opinia mea, este nefasta continuare a tradiţiei politicianismului românesc, dotat nu doar cu două feţe, ci, grav, cu două feţe total opuse.

Dacă facem recurs la memorie şi ne aducem aminte ce se întâmpla înainte de 1990, realizăm că semnul dublului era...dublu! Nu numai că, în loc de producţia x, se raporta producţia y, pentru ca şefii să fie mulţumiţi (şi, de ce nu?, să promoveze pe autorii performanţelor), dar una era realitatea în ţară, şi cu totul altfel era prezentată aceasta în afară. Efectul ultimei acţiuni se poate vedea oricând în arhive, unde şeful statului român era fotografiat alături de regine, regi, preşedinţi, aflaţi în postura de oaspeţi sau gazde – care îl creditau, în acest fel.

Actualmente – ca să ne întoarcem la oile noastre -, semnul dublului persistă. La puterea a doua, încă! Într-un fel sau altul este prezentată realitatea de către diferitele formaţiuni ale coaliţiei de la guvernare, funcţie de interesele fiecăreia, într-un fel este prezentată realitatea populaţiei de către membri ai acestor partide, şi în cu totul alt fel se prefigurează ea înaintea „curţii” de la Bruxelles.

Luăm, concret, exemplul viitorului pensiilor (atât în ceea ce priveşte nivelul lor, cât şi vârsta ieşirii din activitate). Pe plan intern, pentru că urmează o moţiune de cenzură peste o săptămână şi, probabil, una în toamnă, iar tot în toamnă congresele a două partide din coaliţie, se pune „batista pe ţambal”, încercându-se a linişti populaţia privind perspectivele. În schimb, în documentul amintit, trimis la Bruxelles, care constituie un angajament guvernamental, se fac trimiteri privind creşterea vârstei de pensionare şi a stagiului de cotizare. Motivarea este una absolut falsă: cică ar fi crescut speranţa de viaţă în ţara noastră. În primul rând, ne numărăm printre statele care stau foarte rău la acest indicator, iar în al doilea, conform unui raport Eurostat, acest indicator a mai şi scăzut, în 2020, faţă de 2019, cu 1,4 ani!

Decât să-şi propună asemenea obiective fanteziste şi cinice, cei care guvernează ar trebui să găsească acele căi prin care pensia românilor să devină tot mai apropiată de aceea a celorlalţi pensionari din UE. Dar una dintre primele măsuri ale a fost călcarea în picioare a unei legi privind creşterea pensiilor cu 40 la sută, promulgată în iulie 2019!