Să nu ne aruncăm în brațele oricui!

Dorian OBREJA

În limba română, verbul tranzitiv a dezamăgi înseamnă a deziluziona, a decepționa. Dar există și o formă intranzitivă, a cărei acțiune, prin urmare, nu trece direct asupra unui obiect – a se dezamăgi -, ce mi se pare mai aproape de subiectul acestor rânduri, mai exact de subiecți.

În manualele de specialitate, se spune că, în cazul emoțiilor, dezamăgirea este acea stare care îl cuprinde – parțial sau total – pe un individ, atunci când așteptările acestuia sunt înșelate/neconfirmate cu privire la alte persoane, evenimente sau schimbări care au loc în lume.

În viața de toate zilele, se poate întâmpla oricăruia dintre noi să fie dezamăgit într-o relație (din diverse motive, pe care nu le amintesc aici). Are foarte multă importanță ce și cum facem în etapa post-dezamăgire, adică dacă alegem să: a.renunțăm cu totul și pentru totdeauna la relații; b. învățând lecția perioadei precedente, ne construim o altă relație; c.ne aruncăm, cu ochii închiși, în brațele oricui. În mod evident, prima variantă este de nedorit, dar infinit mai puțin decât a treia, care ne poate duce la consecințe aflate sub semnul unui citat, de această dată din Cicero: ”a greși este omenește, dar a persevera e diabolic”. Și trebuie subliniat că, în foarte multe cazuri, dez-amăgirea nu urmează neapărat amăgirii noastre de către alții, ci chiar de propriile persoane. Se spune că ”toți consumăm minciuni, când inimile noastre sunt înfometate”; atunci când acestea, minciunile, nu ne sunt livrate de alții, le fabricăm chiar noi!

Relativ recent, au apărut în spațiul public rezultatele unui sondaj care a reușit să inflameze destul de multă lume, îndeosebi din spațiul actorilor politicieni ai celor două partide ale coaliției de la putere și a simpatizanților acestora. În esență, aceste rezultate încercau să facă fotografia de moment a tinerei generații și a opțiunilor politice a acestora, relevând cu un procent însemnat ar putea să voteze cu ceea ce unii consideră a fi un partid extremist, iar alții – o oaste de strânsură, defilând zgomotos sub un steag auriu (aducând aminte de predecesorul său de acum un deceniu, de acelașii calibru, numai că având stindard violet).

Motivul-explicație pentru opțiunile amintite era dezamăgirea. Ajuns aici, trebuie să subliniez că nu doar membri ai segmentului tânăr sunt dezamăgiți; ba chiar se poate spune că acei dintre vârstnici aflați în această situație au avut timp mai îndelungat pentru a acumula dezamăgiri, toate generând percepția de generație de sacrificiu.

Mult mai important decât în cazul relațiilor amintite la începutul acestor rânduri este ca, după dezamăgiri, să urmeze alegerea corectă. Pentru că, de această alegere, depinde viitorul celor care o fac, dar și a altora; e adevărat, un viitor de (teoretic) doar patru ani, dar care poate, în cazul fericit, să treacă în uitare cele mai multe dezamăgiri, însă, în cazul nefericit, să adauge noi deziluzii.

Iată de ce, din ipostaza în care mă aflu, aceea a unui observator obiectiv și echidistant al societății și scenei politice din ultimele trei decenii, îmi îngădui să formulez ceva mai imperativ un sfat: în mod deosebit în acest an, înțesat de momente electorale, ar fi bine  - pentru noi și alții - să nu ne aruncăm în brațele oricui! Să nu alegem nici răul cel mai mare, dar nici cel care pare mai mic, dar e în creștere.  Evitînd, în acest fel, trezirea (prea târzie) într-o companie deloc onorantă, ba chiar malignă și malefică.