Sărbători cu un singur invitat, dar cel mai de preţ

 

Dorian OBREJA 

Toate au mai mers cum au mai mers până în această perioadă, dar acum situaţia tinde spre punctele cele mai critice.

E greu ca, luni după luni, să nu-ţi poţi vedea rudele apropiate ori prietenii – nici măcar cu prilejuri aniversare. Este cumplit ca, pe unii dintre aceştia, să ştii că nu ai să-i mai vezi niciodată, dat fiind că au fost victimele pandemiei.

E greu, aproape insuportabil sentimentul de nesiguranţă: nu are nimeni de unde să ştie cine va fi lovit sau nu de virus, pe de o parte, nu poate nimeni să afirme, pe de altă parte, nici măcar cu aproximaţie, când lupta cu covidul va fi câştigată (încercând să fim optimişti şi neluând în calcul un posibil eşec). Ba, mai rău, aşa cum se întâmplă după unele catastrofe, mulţi dintre noi parcă au presimţirea sau bănuiala că poate urma altceva, încă şi mai rău...

În tot acest context vin sărbătorile de iarnă. Adică, pe româneşte şi tradiţional, ca şi sub semnul credinţei, Crăciunul şi Anul Nou. Şi exact de aceea va fi încă şi mai greu să le pe/trecem aşa cum impun normele, aşa cum trebuie, dacă vrem ca noi şi cei dragi să ne bucurăm ca altădată de astfel de sărbători şi altădată – poate chiar la anul...

Dincolo de ce se va întâmpla în realitate, cu fiecare dintre noi şi toţi la un loc, eu aş vrea să mă refer la un aspect care ţine mai puţin de colinde, mese încărcate, brazii împodobiţi, daruri, artificii şi toate celelalte ce fac parte din recuzita momentelor.

Vreau să spun că, în paralel cu pandemia de covid, mai avem de luptat – aceia dintre noi aflaţi sub semnul credinţei creştine – şi cu tentativele de a ne desprinde de tradiţii.

Nu e de de mirare că în ţări precum Brunei sau Somalia au fost, încă de acum jumătate de deceniu, interzise petrecerile de Crăciun şi An Nou, pentru că acestea, în opinia decidenţilor, sunt impotriva culturii islamice şi ar perturba credinţa musulmană. Este revoltător, e nedemocratic, dar asta constituie altă poveste – în contextul arătat, nu e de mirare.

În schimb, e de mirare – şi, de această dată, chiar luare de atitudine, în fel şi chip – când afli că, aşa cum afirma un jurnalist american, în S.U.A. şi în Europa se duce un război împotriva creştinismului, contra religiei. Şi acest război s-a manifestat şi se manifestă, în principal, prin înlocuirea – din textele de felicitări – urării de „Crăciun fericit”; în primul caz amintit, cu cea de „vacanţă fericită” (ceea ce, pe lângă altele, e o inepţie), iar pe bătrânul continent, cu cea de „felicitări de sezon” (ceea ce e altă inepţie). În „capitala” UE, Bruxelles, Târgul de Crăciun a fost redenumit „Plăcerile iernii”, iar slugarnice, unele companii şi-au adaptat de îndată spoturile publicitare, făcând reclamă produselor lor nu pentru Crăciun, ci pentru vacanţă!

Într-un film, un personaj ce poate fi considerat odios, Grinch, fură Crăciunul. Ziaristul american ne îndeamnă ca, în viaţa de zi cu zi, să nu-i lăsăm pe adepţii lui Grinch să facă acelaşi lucru; el, de exemplu, de câte ori i se urează „vacanţă fericită”, el răspunde – „mulţumesc, Crăciun fericit”.    

Având în vedere unele dintre motivele mai sus trecute în revistă, consider că, în acest an, singurul invitat al sărbătorilor de iarnă trebuie să fie speranţa, după cum singura urare potrivită lor acum este cea de „Sărbători cu speranţă!”.