Tara lui „încetişor, că nu dau turcii”. Dar nici saşii...
Dimensiune font:
Dorian OBREJA
Nu ştium cum se face, dar exact în perioadele mai critice, România poate fi dată ca exemplar de colecţie/referinţă şi Cartea recordurilor pentru lentoarea cu care se desfăşoară lucrurile – şi aici mă refer la toate domeniile, de la realizarea unei reţele de autostrăzi, care presupune multe etape, mult personal, timp şi mulţi bani şi până la – ca să fiu conectat cu actualitatea – vaccinare.
Ca să nu trec aşa uşor peste cel din urmă termen şi tot ce înseamnă el, aduc minte câteva date.
Conform promisiunilor coordonatorului campaniei naţionale de vaccinare împotriva Covid-19 – promisiuni, se înţelege, asumate şi de către guvernanţi - , pe data de 1 iunie, România trebuia să aibă 5 milioane de persoane vaccinate. Şi a avut. 2 (două) luni mai târziu!!! Asta în condiţiile în care colţii valului 4 al pandemiei se arătau şi am ajuns, acum, la circa 400 de decese în 24 de ore - ceea ce, cum bine observa cinevam, echivalează cu dispariţia zilnică a unui sat!
Acum, acelaşi coordonator anunţă, oleacă triumfalist, că avem peste 40 la sută din populaţie vaccinată. Extraordinar, dacă nu comparăm cu alte ţări. De exemplu, Portugalia, unde este vaccinată peste 86 la sută din populaţie (în circumstanţele în care, în februarie, procentul era de doar 0,8 la sută). Bine, veţi spune, dar Portugalia e o ţară mică., are abia vreo 10 milioane de locuitori. Ok, să trecem la China, cu aproape un miliard şi jumătate de oameni: aceasta a raportat vaccinarea a peste 76 la sută din populaţie. Cred că nu mai sunt comentarii, nu?
Acum se încearcă, pe de o parte prin obligativitatea de a avea certificatul verde mai peste tot şi oricând, pe de alta, prin maratoane ale vaccinării, să se recupereze multul timp pierdut. Dar, pentru a frâna, dacă nu stopa pandemia, ar trebui vaccinaţi peste 10 milioane de români. Or, un specialist calcula, că, în actualul ritm, obiectivul ar putea fi atins undeva, prin luna mai 2022. Ceea ce ar fi posibil să însemne, într-un scenariu pesimist, adăugarea a încă vreo 50-60.000 de decese. Un preţ enorm, pe care nimeni nu-l va plăti.
În fine, o ultimă referire la coordonatorul campaniei: acesta face apel la universităţile de medicină să organizeze maratoane ale vaccinării în marile oraşe. Tocmai pentru că e militar, coordonatorul ar trebui să ştie că, în vreme de război (şi suntem acum, cu covidul), nu cu apeluri şi voluntariat se câştigă bătăliile, ci prin mobilizări ce pot fi decretate de către guvernanţi. Am mai văzut un apel, referitor la celebrul spital modular de la Leţcani, care cică ar avea paturi, dar nu şi personal...
Din pricina politicienilor, îndeosebi cei care s-au succedat la guvernare în ultimele 3 decenii (şi care nu ar respectat niciodată obligaţia alocării a 6 la sută din buget sănătăţii), lucrurile s-au desfăşurat cam aşa: mai întâi ne-am exilat medicii circa 40.000) şi asistenţii medicali (cel puţin tot pe atâta), am amânat construirea de noi spitale şi renovarea/modernizara celor vechi, iar acum trimitem în străinătate şi bolnavii!!!
Eu cred că, mai întâi şi în permanenţă, trebuiau trimişi în afară politicienii. Puţini dintre ei, la cursuri, să mai înveţe câte ceva; cei mai mulţi, la muncă, pentru că sunt o mulţime de căpşuni de cules şi o sumedenie de vase de spălat. Faptul că nu s-a procedat aşa, duce la situaţii precum cele din prezent, în care trece o săptămână între picarea unui guvern şi desemnarea următorului potenţial premier, care pică învestitura, apoi urmează încă vreo două săptămâni pentru alte consultări, jocuri de culise, negocieri, aranjamente (pe scurt, a se citi lupta pentru ciolan).
Peste toate, nu înţeleg încetineala şi încăpăţânarea exasperante ale decidentului principal, care, în loc să meargă pe variantele, logice, ale unui guvern de tranziţie (până la potolirea pandemiei), fie de uniune naţională, fie de tehnocraţi, se joacă de-a executivele minoritare. Joaca lui, pe timpul şi vieţile noastre. Tot mai multe argumente pentru alegeri anticipate, atât parlamentare, cât şi prezidenţiale!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau