Un,te duci tu, singur, PNL? La alegeri, PSD!
Dimensiune font:
Dorian OBREJA
Un,te duci tu, singur, PNL? La alegeri, PSD!
Făcând un bilanț al ultimilor 15 ani din spațiul scenei politice, un analist a scos în evidență faptul că, în perioada de referință, multe guvernări și alianțe s-au fisurat sau chiar prăbușit înainte de alegeri. Sunt date ca exemple momentele premergătoare votului pentru prezidențiale (2009 și 2014, 2019), locale și parlamentare (2007, 2012, 2015). Încercând să nu rămânem în registrul foarte grav (deși urmările respectivelor fisurări sau prăbușiri au avut urmări grave, începând de la dezamăgirea electoratului și terminând cu absenteismul tot mai mare de la urne), putem spune că evenimentele cu pricina corespundeau situației în care, după o logodnă mai mult sau mai puțin îndelungată între unele formațiuni politice, avea loc despărțirea chiar înainte de căsătoria cu alegătorii, reliefând o gândire cu totul neinspirată. Ce s-a întâmplat cu fiecare partid în parte, după ”divorțurile” cu pricina e mai puțin important...
Mai sunt două luni și urmează să intrăm într-un an pe cât de atipic electoral în ultima îndelungată vreme, pe atât de fierbinte: în 2024 sunt programate patru rânduri de alegeri - începând cu cele locale, continuând cu europarlamentarele, legislativele și culminând cu prezidențialele. Oamenii gospodari își fac de pe acum, dacă nu car ori sanie, măcar planuri. Nu alta e ipostaza PNL, care, scăpat de grija de a fi ”prima vioară” la guvernare (de unde și speranța sau iluzia că va fi mai puțin supus eroziunii), a cam furat startul, anunțându-și strategia pentru anul ce vine.
Bazându-se pe sondajele de opinie, dar și pe părerile liderilor din teritoriu, conducerea liberalilor a decis (în întâlnirea de la Sinaia, ce a avut loc în perioada 2-4 noiembrie) ca partidul să nu participe în tandem cu PSD la alegeri. O astfel de hotărâre deja se prefigura la ultima ședință a Biroului Executiv al partidului, din 9 octombrie, când președintele Nicolae Ciucă a transmis un mesaj clar: ”formațiunea are capacitatea să meargă singură în alegeri”. Democratic, fără îndoială, participanților la întâlnirea decizională li s-au prezentat trei variante: participarea pe liste proprii, în alianță cu PSD sau o coaliție de dreapta mai largă. În același timp, a devenit cumva oficială intenția ca Nicolae Ciucă să fie candidatul partidului la alegerile prezidențiale.
În asemenea circumstanțe, hotărârea privind posibila prelungire, în 2024, a alianței cu PSD este cumva amînată, dar, oricum, nu exclusă, liberalii dorind un pact de neagresiune în teritoriu.
La Sinaia, Nicolae Ciucă ar fi transmis un mesaj ce s-a dorit a fi mobilizator și optimist: ”Prin noi înșine (o deviză a liberalilor tocmai din 1905) am reușit de-a lungul istoriei. Prin noi înșine vom reuși să abordăm alegerile din 2024 și să le câștigăm. Să dăm președintele României. Pentru că nu există altă soluție pentru dezvoltarea României.”. Vorbind despre cele trei planuri, trebuie spus că, pe cât de ambițioase sunt obiectivele, pe atât de greu de atins. În mai toate sondajele, PNL este creditat cu circa 20 la sută din voturi (iar o formațiune mai nouă are șanse să îl întreacă), deci nu poate câștiga alegerile; tot sondajele indică faptul că potențialul candidat al liberalilor ocupă abia locul 5 (deci tot cât partidul, deci nu e o locomotivă pentru acesta), după doi independenți, dar și cu două procente sub colegul pesedist din alianță, Marcel Ciolacu. Cât privește ”altă soluție”, să dețină, oare, doar PNL secretul dezvoltării României?
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau