Vecini: unul mort, altul în pandemie...
Dimensiune font:
Dorian OBREJA
Aceste rânduri ar trebuie să înceapă precum în frumoasele poveşti ale copilăriei noastre: a fost odată, ca niciodată; şi finalul ar trebui să fie tot ca în basme – şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţe (deşi idealul ar fi „tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”...
Aşadar.
A fost odată, ca niciodată, pe undeva prin Iaşi, aproape de Podu Roş, cea mai veche fabrică de textile, pre numele ei „Ţesătura”. Ajunsese, după 1990, la aproape 7.000 (şapte mii) de angajaţi, cu o cifră de afaceri şi un profit remarcabile – asta până au pus ochii pe spaţiu rechinii imobiliarelor. Fabrica s-a închis (nu intru acum în detalii de ce...), parţial s-a demolat, iar pe terenul rămas virgin au înflorit două mari unităţi comerciale (ce vând, în cea mai mare parte, produse importate...). Specialiştii în domeniu au considerat că închiderea fabricii va fi o pierdere nu doar pentru Iaşi, ci şi pentru toată zona Moldovei. Dar specialiştii şi dezvoltatorii imobiliari au considerat, şi au avut câştig de cauză, că, pentru vreo şapte milioane şi jumătate de euro, merită ca acolo să răsară unităţi de comerţ.
A mai fost odată, ca niciodată, tot în Iaşi, mai înspre Ciurea, un mare combinat, iniţiat denumit CUG, apoi Fortus. Ajunsese la aproape 16.000 (şaisprezece mii) de angajaţi, producând echivalentul a aproape jumătate miliard de dolari. De reamintit că Fortus produsese aproape 90 la sută dintre utilajele necesare combinatului de la Krivoirog (Ucraina), România investind acolo peste 1 miliard de dolari; dar încă mai important mi se pare că, după 1990, calitatea produselor executate la combinatul ieşean a fost recunoscută prin depăşirea comenzilor primite din fostul bloc comunist, existând solicitări, onorate, din Europa de Vest, America de Sud sau Asia.
Monitorizând presa, aflăm că, în loc de combinatul de utilaj greu, Fortus a devenit „cimitirul de utilaj greu”. Adică s-a ales praful de el, din cauza aceloraşi interese ale rechinilor imobiliari, având în vedere că unitatea deţinea o adevărată bogăţie – 23 de hectare pe care se puteau construi (ceea ce s-a şi făcut şi se face) o mulţime de obiective mult mai lesne aducătoare de profit, precum unităţi de comerţ sau blocuri (înghesuite unele în altele, fără parcări suficiente, dar ce mai conta?).
Ambele poveşti pot fi abordate şi din alte puncte de vedere.
Ce s-a întâmplat cu cei 16.000 plus 7.000 de foşti angajaţi? Simplu: au fost transformaţi în cumpărători la hipermaketurile din zone. Cu ce bani? Cu uriaşele compensaţii primite drept recompensă pentru disponibilizări, sau şi mai uriaşele pensii primite după decenii de muncă grea.
Cu cât a scăzut PIB-ul Iaşului prin dispariţia acestor unităţi? Asta e o întrebare chiar caraghioasă, ca şi cum ar interesa pe cineva dintre politicieni sau cei care administrează treburile publice!
Conform unor date publicate în urmă cu doi ani, Iaşul, la capitolul produs intern brut pe cap de locuitor, se afla pe locul 20 (şi sunt 41 de judeţe în total...), dar, mai grav de atât, având în vedere valoarea acestuia (7.936 euro), la distanţă imensă, aproape la jumătate faţă de Timiş (13.996 euro) sau Cluj (13.656 euro) !!!
La asemenea atitudini faţă de economie şi industrie (poate despre agricultură voi scrie cu un alt prilej) precum cele înfăţişate mai sus (şi ele sunt doar câteva exemple de pe o listă foarte lungă), rezultatele sunt mai mult decât adecvate.
Explicaţia titlului: în ambele cazuri, coabitează, perete în perete, ca doi vecini,vestigiile industriale şi noile unităţi comerciale. După cum merg lucrurile, nu ar fi de mirare ca, peste un timp, cele din urmă să devină şi ele hale abandonate...
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau