Viaţa, moartea sau banii ?
Dimensiune font:
Dorian OBREJA
De obicei, tâlharii te aşteaptă după colţ, mai pe întuneric, şi, când ajungi în dreptul lor, cu o voce cât mai fioroasă şi convingătoare, te pun în faţa dilemei « banii sau viaţa ? ». Tot de obicei, chiar cei mai curajoşi dintre oameni, cu excepţia cazurilor în care dispun de oarece metode pentru a stopa/elimina primejdia reprezentată de către jefuitor(i), preferă să se dispenseze de bani şi să trăiască. Înţeleaptă alegere, corespunzând logicii şi, mai ales, fiind expresie a spiritului nostru de conservare.
Aşadar, şi în această situaţie particulară, se poate afirma că banii generează fericirea – contrazicând foarte cunoscutele spuse conform cărora « banii nu aduc fericirea, ci numărul lor », sau « banii, dacă nu vă aduc fericirea, vă ajută să trăiţi mizerabil în confort ». Deşi, dacă ne oprim la materializarea viţelului de aur sub formă de bancnote, (cripto)monede, lingouri, tablouri etc. sau conturi, eu, personal, aş merge « pe mâna » lui Peter Drucker, care afirma, pe bună dreptate : « cu bani poate să trăiască oricine ; de luat în seamă sunt cei care trăiesc fără bani ».
Acelaşi element, banul, te poate ajuta nu doar să-ţi duci existenţa (inclusiv ieşind cu faţa curată şi inima bătând din situaţii-limită precum cea mai sus descrisă), ci şi să-ţi întârzii moartea sau să ţi-o petreci în condiţii cu totul deosebite. Cât priveşte primul aspect, m-aş referi la unul dintre cei mai mari miliardari ai lumii, care a reuşit să ajungă aproape de suta de ani, schimbându-şi de vreo patru ori inima (nu din motivul că prima ar fi fost de piatră...) ; dar nu în toate cazurile ai asemenea noroc, căci fiul său (sau, oricum, al unuia dintre cei mai bogaţi oamni) a dat colţul la 57 de ani, în urma unui infarct...Referitor la cel de al doilea aspect, mi se pare că asistăm, în ceea ce priveşte mai ales îmbogăţiţii şi neamurile proaste, la o întoarcere în timp, pe vremea egiptenilor, dar nu numai a lor, când mormintele nu doar că erau tot mai luxoase, dar şi dotate cu ceea ce era necesar continuării vieţii după moarte (uneori, inclusiv soţii, concubine, servitori...).
Înainte de a reveni, cu oarece detalii, la asemenea specimene, aş dori să dau un exemplu situat la polul opus. E vorba de inegalabilul actor şi marele poet Emil Botta. O distinsă scriitoare a făcut public faptul că « locuinţa sa nu cuprindea decât o cameră, ce semăna cu chilia unui monah ». Din alte surse, am aflat amănunte : camera cuprindea un pat simplu, o masă cu două scaune, un dulap în care se aflau cele două costume de haine ale lui Botta. I-am văzut (şi aveţi şi dv. această posibilitate, utilizând internetul), mormântul de la Bellu : expresia extremă a simplităţii şi modestiei. Aşa cum a trăit, aşa se odihneşte în pace.
Nu departe de acest mormânt al unui geniu care nu va fi niciodată uitat, cavouri somptuoase ale unor personaje care pot spera, cel mult, să fie remarcate după moarte datorită locurilor de veci amenajate fastuos. Un fabricant de mobilă şi-a trecut cavoul şi în declaraţia de avere, dat fiind că suprafaţa (locuibilă ?) a acestuia este de 21 mp, iar preţul depăşea cu mult 5.000 de euro. Modest în comparaţie cu acela al altuia, care dispune de un cavou cu alarmă, cliamtizare şi lift - necesar pentru că sunt 4 nivele, iar valoarea investiţiei ar depăşi 100.000 euro.
Ei, şi ? Cred că nu doar la Bellu, ci la intrarea în toate cimitirele ar trebui poziţionată, cât mai vizibil, inscripţia “memento quia pulvis es et in pulverem revertis”!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau