Oportunităţi de cercetare pentru medicinişti
Dimensiune font:
Zilele şcolii universitare de medicină ieşeană înseamnă o avalanşă de proiecte ştiinţifice şi interactive * după două zile încărcate, astăzi va fi apogeul
Studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” (UMF) din Iaşi au participat ieri, în cadrul zilelor instituţiei, la Târgul oportunităţilor de cercetare.
O parte dintre cei mai importanţi profesori şi medici ai Iaşului au dezvăluit tinerilor din secretele meseriei şi ale proiectelor în care sunt implicaţi. „Este un târg realizat pentru studenţii de la Medicină, în care profesorii şi-au prezentat granturi. Este o foarte bună oportunitate pentru tineri de a-şi dezvolta capacităţile, de a realiza o lucrare de licenţă, de a-şi testa abilităţile de comunicare şi de a vedea cum se realizează un grant şi în ce constă acesta”, a declarat Alexandra Benea, vicepreşedinte pe relaţii externe din cadrul Societăţii Studenţilor Medicinişti Iaşi (SSMI).
Zi plină de evenimente
Zilele UMF continuă astăzi, cu mai mult elan şi cu o varietate de evenimente. Astfel, vor avea loc o expoziţie de fotografii ale mediciniştilor şi o expoziţie cu vânzare de obiecte artizanale, realizate de copii de la Bogdăneşti. Nu va lipsi nici concertul corului SSMI, „Ceata de medicinişti”, un workshop în domeniu şi un cerc de bioetică.
Unul dintre cele mai aşteptate momente se va desfăşura, de la ora 15, pe esplanada Universităţii. Atunci, studenţi din toate cele 70 de ţări care s-au reunit la facultăţile instituţiei ieşene vor participa la un târg de produse culinare tradiţionale. (Anda Pintilie)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau