Scandal uriaș în Belgia în cazul stomatologilor cu diplome din România. „Nu știu să răspundă la întrebări banale”
Dimensiune font:
Asociația Flamandă de Stomatologie își exprimă dubii serioase cu privire la calitatea diplomelor absolvenților de stomatologie eliberate în România. Organizația acuză că diplomele se pot cumpăra și că absolvenții nu cunosc informații de bază. Ministrul Sănătății a cerut explicații din România.
„În ultimii cinci ani, în Belgia au existat mai multe infracțiuni legate de stomatologi străini, după cum au dezvăluit colegii noștri de la publicația „Standard”. Potrivit Asociației Profesioniste Flamande a Medicilor Dentiști, problema vine în special de la școlile private din România, unde diplomele se obțin pur și simplu în urma unei plăți, relatează publicația belgiană 7sur7.be.
Aproape jumătate dintre noii stomatologi care încep să lucreze în Belgia o fac cu o diplomă străină, în principal din România. Potrivit Asociației Profesioniste Flamande a Medicilor Dentiști, în multe cazuri, medicii stomatologi cu diplomă românească practic nu au cunoștințe de stomatologie.
Candidații cu diplome românești, o rușine
„Când candidații cu diplome românești se prezintă în fața comitetului de acreditare, nici măcar nu sunt în stare să răspundă la cele mai banale întrebări”, a declarat pentru cotidianul belgian „Le Soir” Frank Herrebout, președintele Asociației Flamande a Medicilor Stomatologi.
Comisia de acreditare nu le poate refuza însă cererea, deoarece România este parte a Uniunii Europene. În consecință, diplomele sunt omologate automat. Ceea ce poate face această comisie este să le recomande candidaților un stagiu de pregătire în Belgia.
Asociația Flamandă de Stomatologie mai spune că membrii comitetelor de acreditare nu pot decât să le recomande candidaților un stagiu de pregătire în Belgia.
Franck Herrebout subliniază și numărul mare de persoane din Africa de Nord care dețin diplomă românească. „Știm de școli private din România unde este posibil să absolvi contra cost”, a spus el.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau