Poli Iași vrea să răpună liderul, în Copou

Poli Iasi vrea să răpună liderul, in Copou * Poli Iasi – Universitatea Cluj, sambătă (ora 16,45), in etapa a XI-a a SuperLigii de fotbal * „Vom incerca să ne impunem punctele forte, avem incredere si sper ca si suporterii să ne sprijine neconditionat. Le multumim pentru cum ne-au sustinut cu CS Universitatea Craiova, sunt convins că vor fi in continuare alături de noi!”, a declarat antrenorul Politehnicii, Emil Săndoi E, in sfarsit, liniste la Iasi, unde FC Politehnica a legat două meciuri fără infringere si fără gol primit, după foarte multă vreme. După ...

Hoții de lemne prind curaj. Justiția n-are chef de ei!
26/09/2024 23:08

* chiar dacă sunt prinşi in flagrant, hotii nu riscă mare lucru * din cele 38 dosare aflate in acest an pe rolul instanţelor din judeţ, in unul singur s-au pronunţat condamnări, şi acestea cu suspendare * in rest, amanări peste amanări, o incetare a procesului penal şi o renunţare la urmărirea penală De ani buni, mass-media se arată indignată de amploarea luată de defrişările ilegale. În colimator sunt luate  doar marile firme de exploatare a lemnului. Cetăţenii ce acţionează pe cont propriu in pădurile ţării sunt ignoraţi nu doar de presă, ci şi de că ...

Crește infracţionalitatea la graniţa de Est!
26/09/2024 23:03

* poliţiştii de frontieră din Iasi au intocmit, de la inceputul anului, 48 de dosare penale, dublu faţă de anul trecut, pentru infracţiuni de trecere ilegală a frontierei de stat şi un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de trafic de migranţi * din nefericire, a explodat si traficul de droguri şi substanţe interzise În acest an, oamenii legii care acţionează la frontiera Iasului cu Republica Moldova au constatat 244 de infracţiuni, valoarea amenzilor aplicate fiind de aproximativ 1 milion de lei. Poliţiştii de frontieră au prins zeci de migranţi ilegali, trafica ...

Tentativă de jaf la o bancă din Iași
26/09/2024 21:08

În seara de 26.09.2024, in jurul orei 18.05, politistii din Iasi au fost sesizati prin apel 112 de către sediul central al unei unităti bancare, despre faptul că, la ora 17:20, intr-o sucursală din municipiul Iasi (din cartierul Alexandru cel Bun), ar fi intrat o persoană necunoscută, deghizată, avand asupra sa un obiect ce părea pistol, cu care a amenintat angajatii care se aflau in sediu si le-a cerut bani. Persoana nu a sustras nicio sumă de bani si nu a fost rănită nicio persoană. La scurt timp, aceasta a părăsit sediul băncii. În cauză, s-a constituit o echi ...

Un fost pacient de la Grajduri a răpit un copil şi l-a violat pe malul Bahluiului
26/09/2024 20:10

* victima are doar şapte ani, n-a putut da prea multe amănunte * infractorul a fost identificat după imaginile camerelor de supraveghere a Biroului Management Trafic Recidivist, Petru L. a stat caţiva ani buni internat la Grajduri, fiind considerat un nebun deosebit de periculos. În martie 2022, e fost externat şi, pentru o vreme, nu s-a mai ştiut nimic de el. A trăit in anonimat total şi n-a mai săvarşit vreo infracţiune. Pană in vara acestui an, mai precis in seara de 18 iulie, cand a comis o grozăvie. Era in jurul orei 22.30, umbla de-aiurea prin zona Podu Roş. Acolo l- ...

Un tâlhar scandalagiu se plânge că are rău de înălţime
26/09/2024 20:09

 * condamnat cu suspendare, el trebuie să presteze muncă neremunerată in folosul comunităţii * nu vrea şi a invocat faptul că ar fi inapt pentru efort * magistraţii nu l-au crezut Vasile N. din Miroslava, impreună cu fratele său, Adrian, i-au şocat pe toţi cei din comună, la sfarşitul anului 2020, cand a provocat un scandal imens chiar in parcarea din faţa secţiei de poliţie. Cei doi făcuseră un schimb de autoturisme cu un anume V.B., s-au răzgandit apoi, l-au abordat pe respectivul, smulgandu-i cartea de identitate a vehiculului ce-l cedaseră. Nu s-au oprit aici, i- ...

„La o bere cu un cercetător”. UAIC își mută laboratoarele la Palas
26/09/2024 20:07

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) ii invită pe ieseni să exploreze fascinanta lume a ştiinţei la cea de-a 12-a ediţie a evenimentului „Noaptea Cercetătorilor”. Evenimentul are loc vineri, 27 septembrie, incepand cu ora 17, pe Esplanada Palas, care se va transforma intr-un veritabil laborator al cunoaşterii şi inovaţiei. „Noaptea Cercetătorilor” UAIC promite să fie o experienţă captivantă pentru toate varstele, oferind o oportunitate rară de a pătrunde in universul fascinant al cercetării ştiinţifice. Pe Esplanada Palas, ...

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

06:14

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Harmanesti, cu sediul in comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi, telefon 0232.722.000, fax 0232.722.000, e-mail: harmanesti@is.e-adm.ro, cod fiscal 16570210. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata totala de 597 mp, Tarla 6, P 274/1, P 275-276, P 323/1, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului privat al Comunei Harmanesti; -teren in suprafata totala de 123 mp, Tarla 34, P 1211, 1214, 1215, amplasat in intravilanul comunei Harmanesti, F.N., judetul Iasi, apartine domeniului public al Comunei Harmanesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Harmanesti nr. 36/25.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Harmanesti. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, care se achita la Casieria Comunei Harmanesti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original si 2 exemplare copii. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 03.10.2024, ora 11.00, la sediul Comunei Harmanesti, comuna Harmanesti, satul Harmanestii Vechi, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0232.260.600, fax 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Todiresti, cu sediul administrativ in sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava, telefon 0230.539.535, fax 0230.539.543, e-mail: primaria todiresti @yahoo.com, cod fiscal 4326922. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -3 parcele de teren, in suprafata totala de 2.000 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Todiresti, situate in intravilanul comunei Todiresti: -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43156, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 500 mp, avand nr. cadastral 43157, sat Todiresti, F.N.; -Teren in suprafata de 1.000 mp, avand nr. cadastral 43503, sat Todiresti, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Todiresti nr. 41/14.06.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei sau se pot consulta pe site-ul: www.comuna todiresti.ro, la sectiunea Monitorul Oficial Local -Hotarari. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la casieria institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.09.2024, ora 10.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 03.10.2024, ora 10.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Secretariatul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 04.10.2024, ora 10.30, Comuna Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, din municipiul Suceava, Str. Stefan cel Mare nr. 62, judetul Suceava, telefon 0230.214.948, fax 0230.522.296, e-mail: trsv-arhcont @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 11.09.2024.
În arestul preventiv, după ce a smuls două lănţişoare din aur
26/09/2024 20:05

Marian C. stă deja de două luni in arestul preventiv şi va rămane după gratii cel puţin pană la terminarea procesului in care este judecat pentru talhărie. Tanărul a operat pe timp de zi, fără nicio jenă, smulgand, pur şi simplu, două lănţişoare din aur de la gatul victimelor A.M.B. şi M.S.V. Faptele s-au petrecut pe 22, respectiv 24 iulie a.c., ambele avand acelaşi scenariu. După cateva zeci de metri de urmărire discretă, Marian a ţaşnit, a inşfăcat lănţişoarele, după care a dispărut in mare viteză. Foarte prorbabil că ar fi continuat netulburat cu această i ...

O sută de specialiști în neuroștiințe și-au dat întâlnire la Iași
26/09/2024 20:04

Personalităţi din domeniul neuroştiinţelor se intalnesc la Iaşi, in perioada 9-12 octombrie, cand este organizată a VI-a ediţie a Congresului Naţional de Neuroştiinţe Moderne din Romania. 100 de speakeri vor discuta despre „Neuroştiinţele in Serviciul Pacientului”. La evenimentul care se va desfăşura la Hotel Ramada, participă, onsite şi online, personalităţi din domeniul neuroştiinţelor, din ţară cat şi străinătate, asistenţi medicali, psihologi, psihiatrii, studenţi. Ei vor discuta despre provocările din neurochirurgie, neurologie, neurooftalmologie, ...

Cerere uriașă de dolari
26/09/2024 20:02

Respingerea planului de armistitiu propus Israelului si Hezbollah, aliatul Iranului, de către mai multe state occidentale, a ridicat nivelul aversiunii fată de risc pe plan international. Cresterea cererii de dolari, considerat drept o valoare refugiu, a provocat deprecierea euro si a monedelor de la marginea zonei. Cursul euro a crescut marginal de la 4,9758 la 4,9759 lei, in timp transferurile se realizau intre 4,975 si 4,976 lei, culoar identic cu cel de miercuri. Indicele ROBOR la trei luni, in funcţie de care sunt calculate dobanzile la majoritatea creditelor in lei contractate inain ...

Start cazărilor în campusul „Tudor Vladimirescu”
26/09/2024 20:00

* pentru o cameră de cămin in campusul „Tudor Vladimirescu” preturile pleacă de la 270 de lei, in camerele de patru persoane, cu baie pe hol, si ajung la 550 de lei de persoană pentru camere de tip garsonieră, cu baie proprie * notele sunt cele care fac departajarea celor 6.500 de studenti din campus De cateva zile e forfotă mare in campusul Universitătii Tehnice din Iasi. Mii de tineri din toată Moldova vin să isi ia in primire camerele de cămin. Viata de student se simte altfel cand stai la cămin, spun ei. 6.500 de studenti vor sta in căminele din Tudor, iar preturil ...

Covata de pâine, inima vie a tradițiilor românești
26/09/2024 19:59

În satele Iasului, la fel ca in multe altele ale Moldovei, covata de paine este mai mult decat un simplu vas de lemn. Este un simbol al simplitătii, al grijii si al comunitătii, purtand in străfundurile sale amintiri transmise din generatie in generatie. Fiecare covată are o poveste, iar lemnul din care este confectionată pare să absoarbă toate acele povesti de-a lungul anilor, impletind mirosul painii aburinde cu cel al lemnului cald. Covata de paine traditională este cioplită, de obicei, din lemn de stejar, păr sau tei. Fiecare dintre aceste tipuri de lemn are o simbolistic ...

Moda vintage. Călătorie în timp prin garderoba bunicii
26/09/2024 17:12

Orice intoarcere in trecut are farmecul ei fie că răsfoim un album cu fotografii, vizităm un muzeu sau un anticariat. Există o frumusete aparte in a ne intoarce in trecut, la momentele cand fiecare detaliu vestimentar avea o poveste si un sens. Moda vintage nu este doar o tendintă trecătoare. Este o călătorie in timp, o celebrare a elegantei, rafinamentului si personalitătii femeilor din alte epoci. Păsind in dulapul bunicii, ne intampină o lume plină de texturi bogate: mătasea fină, catifeaua grea, bumbacul pur si dantelele delicate. Fiecare piesă vestimentară, de la rochiil ...

Baschet copii Iași: înscrieri la grupele de inițiere STOMART
26/09/2024 16:57

Baschet copii Iasi: inscrieri la grupele de initiere STOMART Din rolul de părinte, ti-ai dori tot ce e mai bun pentru copilul tău: să aibă mereu energie, să crească sănătos, să isi antreneze mintea in mod productiv. Poate că l-ai inscris deja la diferite activităti extrascolare, care l-au incantat mai mult sau mai putin. Fiindcă la STOMART sunt deschise inscrierile pentru grupele de initiere la baschet, ti-am pregătit un articol despre beneficiile acestui sport si cateva motive pentru care s-ar putea ca al tău copil să indrăgească această activitate. În plus, ...

 Putin, pus la zid la ONU: Marea Britanie îl acuză ca este stăpânul unui imperiu mafiot al sclaviei
26/09/2024 16:38

David Lammy a ţinut marţi un discurs tăios in Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite. Şi Keir Starmer a atacat Rusia criticand-o că "işi tratează propriii cetăţeni ca pe nişte bucăţi de carne pe care le aruncă in maşina de tocat". Premierul britanic a intrebat Rusia cum isi mai poate arăta fata la ONU David Lammy, ministrul de externe al Regatului Unit, a invocat tema sclaviei pentru a critica "imperialismul" lui Vladimir Putin, acuzand guvernul rus că incalcă in mod flagrant dreptul international, in timp ce pretinde că apără Sudul Global. "Invadarea (n.r. Ucrainei) ...

Nicolae Ciucă reconfirmă de ce a bătut palma cu Nicușor Dan, în direct: 'Ne așteaptă un drum comun'
26/09/2024 16:25

Nicolae Ciucă si Nicusor Dan au stabilit primul acord privind o aliantă de dreapta. Cei doi au participat impreună, aseară, la emisiunea unde au pus bazele unui acord pentru un proiect de dreapta pentru Capitală. 'Am bătut palma cu Nicusor Dan pentru Bucuresti si pentru Romania! Ne asteaptă un drum comun spre o guvernare de dreapta', a reconfirmat, astăzi, Nicolae Ciucă. Intrebat de edilul Capitalei, Nicolae Ciucă a răspuns că va sustine Planul Urbanistic General al Capitalei. „Sprijinim un proiect de dreapta. Stăm la masă cu toti cei care consideră că pot să se angajez ...

Cum să ai o maşină frumoasă: aspecte care pot îmbunătăţi sau ruina estetica maşinii tale
26/09/2024 16:16

 Poză de Kartik Bhattacharjee pe unsplash.com Cu toţii ne dorim maşini frumoase, dincolo de valoarea lor şi de utilitate, mulţi dintre noi depunand eforturi considerabile pentru imbunătăţirea aspectului estetic al maşinii. Iar pentru acest lucru, este important să avem in vedere cateva aspecte esenţiale nu doar pentru performanţa, ci şi pentru estetica maşinii. Dacă iei in calcul să faci un upgrade maşinii tale, acest articol adună pentru tine aspectele cheie pe care să le iei in considerare dacă iţi doreşti o maşină nu doar performantă şi comodă, ci şi frumoa ...

Noua structură a BAC-ului: Elevii vor da 5 examene scrise și 4 probe orale
26/09/2024 16:09

Incepand din 2029, elevii care vor sustine examenul de Bacalaureat vor trece prin nouă probe, conform noii Legi a Educatiei. Absolventii de liceu vor sustine cinci probe scrise si patru probe orale, o schimbare semnificativă fată de structura actuală Un elev de la profilul real, specializarea Matematică-Informatică, va sustine probe scrise la Limba si Literatura Romană, Matematică, o disciplină de specialitate (la alegere intre Informatică, Fizică, Chimie, Biologie), si o probă suplimentară la alegere dintre disciplinele socio-umane, precum Istorie, Geografie, Logică, Psihologie ...

Posibilă poluare a râului Bicaz, unde mai mulţi peşti plutesc pe luciul apei - A fost transmis mesaj RO-Alert pentru a informarea locuitorilor din patru comune
26/09/2024 16:03

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a anunţat, joi o posibilă o poluare a raului Bicaz, unde mai mulţi peşti plutesc pe luciul apei. De asemenea, a fost transmis un mesaj RO-Alert pentru a fi informaţi locuitorii din patru comune despre această posibilă poluare. Oamenii au fost avertizaţi să evitate utilizarea apei pentru uz casnic şi pentru animale pană cand vor fi gata analizele Reprezentanţii ISU Neamţ au anunţat că, joi, in jurul orei 13.00, pompierii au fost inştiinţaţi despre faptul că in comuna Bicaz Chei, in raul Bicaz se observă mai mulţi peşti ce ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei