Rusaliile - primirea darurilor Duhului Sfânt şi lucrarea lor în viaţa noastră
Dimensiune font:
Preocuparea noastră de căpătâi trebuie să rămână primirea darurilor Duhului Sfânt şi lucrarea lor în viaţa noastră, le-a transmis episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul, credincioşilor prezenţi în Catedrala Patriarhală la Sfânta Liturghie din duminica Rusaliilor.
"Preocuparea noastră de căpătâi trebuie să rămână, iubiţi credincioşi, primirea darurilor Duhului Sfânt şi lucrarea lor în viaţa noastră. Iar darurile Duhului Sfânt sunt cunoscute. Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel ne vorbeşte despre ele, concluzionând că împotriva acestora, a bunătăţii, a iubirii, a îndelungii răbdări, a facerii de bine, a curăţiei legea nu operează, adică legea nu poate fi potrivnică. Nimeni nu va putea acuza pe cineva de prea multă iubire, nimeni nu va putea fi acuzat de îndelunga răbdăre, de facerea de bine, pentru că acestea sunt virtuţi care fac bine altora, niciodată, în nicio situaţie, vătămându-i cumva", a spus PS Timotei, în predica din ziua Pogorârii Sfântului Duh.
Episcopul a arătat că "drumul pocăinţei", la care a îndemnat Sfântul Apostol Petru mulţimile prezente în Ierusalim la Pogorârea Duhului Sfânt, trebuie "urmat toată viaţa" de fiecare dintre noi.
"Va trebui să-l urmăm cu toată inima fiecare după puterea lui, pentru că pocăinţa este, de fapt, întoarcerea la Dumnezeu. Cei care se întorc la Dumnezeu, cei care se apropie de El primesc aceste daruri negrăite. Când veţi vedea, iubiţi credincioşi, în familia dumneavoastră, între colegii şi prietenii dumneavoastră, daruri felurite profesionale, morale, mişcări ale inimii, să ştiţi că acelea sunt daruri ale Duhului Sfânt. Când veţi întâlni mereu atitudine potrivnică împotriva Bisericii, împotriva lui Dumnezeu, împotriva aproapelui, toate acelea sunt lucrări ele celui care caută să dezbine, ale Diavolului", a arătat PS Timotei.
Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a îndemnat la urmarea celor bune.
"Aşadar suntem îndemnaţi să nu stingem duhul, să urmăm cele bune şi să fim fii ai luminii. Iar dacă însetăm vreodată după cuvintele acestea ale Mântuitorului, să venim la El pentru că El ne va oferi apa cea vie, despre care a vorbit şi la Ierusalim cu prilejul unuia dinte praznice, dar şi la fântâna lui Iacob, spunându-i acelei femei cu suflet deschis că dacă ar şti cine este El, i-ar cere şi El i-ar da o apă care dacă o va bea nu va mai înseta niciodată. Această apă este apropierea de Dumnezeu şi cunoaşterea cuvintelor Scripturii. Cei care se apropie de El şi se vor adăpa sau vor primi mereu marele dar al învăţăturii Mântuitorului vor simţi o negrăită bucurie, o bucurie care nu este din lumea aceasta", a încheiat PS Timotei Prahoveanul.
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc, duminică, Pogorârea Sfântului Duh - Rusaliile.
Praznicul mai este numit Cincizecimea, deoarece se sărbătoreşte la cincizeci de zile de la Învierea Domnului.
Potrivit tradiţiei, în Ierusalim, în cea de-a cincizecea zi de la Învierea Domnului, Duhul Sfânt a venit în lume şi S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli, întemeindu-se Biserica lui Hristos.
Venirea pe pământ a celei de a treia persoane a Preasfintei Treimi a făcut-o cunoscută însuşi Mântuitorul Iisus Hristos în seara Cinei de Taină: "Eu vă spun adevărul. Vă este de folos ca să Mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, îl voi trimite la voi". (Ioan 16, 7)
Despre puterea Sfântului Duh, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: "Precum focul cel pământesc preface lutul cel moale într-un vas vârtos, apa şi focul Sfântului Duh, când cuprinde un suflet binegânditor, îl face mai tare decât fierul, deşi el înainte era mai moale decât lutul, aşa că păcatul nu mai poate vătăma sufletul cel acum întărit".
Dogma despre Treimea dumnezeirii este fundamentală şi are implicaţii asupra întregii învăţături creştine, Duhul Sfânt, a treia persoană a Sfintei Treimi, care a fost dăruit comunităţii apostolice primare, înzestrând Biserica cu tot ceea ce era necesar organismului creştin: propovăduirea Evangheliei, Sfintele Tainele, harismele, diaconia.
Existenţa istorică şi orice acţiune sacramentală depind de la întemeierea Bisericii de invocarea Duhului Sfânt.
După primirea Duhului Sfânt, Sfinţii Apostoli, trăgând sorţi, s-au dus în toate părţile pământului să vestească Evanghelia mântuirii şi credinţa în Iisus Hristos, începând de la Ierusalim.
Prin Sfinţii Apostoli, Duhul Sfânt a fost transmis în lume tuturor celor ce cred în Hristos prin Sfintele Taine ce se săvârşesc în Biserică de către preoţi şi episcopi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau