24 de ore după gratii, pentru șoferița prinsă băută la volan
Dimensiune font:
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 29 ianuarie a.c., femeia a fost reținută de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introdusă în Arestul I.P.J. Iași.
La data de 30 ianuarie a.c., aceasta urmează să fie prezentată, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.
La data de 28 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei nr. 2 Poliţie Iași au oprit, pentru control, pe raza municipiului Iași, un autoturism condus de o femeie, de 57 de ani, din municipiul Iași. Aceasta emana halenă alcoolică, însă nu a putut fi testată cu aparatul alcooltest.
Femeia a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau