34 de permise de arme letale au fost anulate de poliţişti
Dimensiune font:
* poliţiştii au anulat, anul trecut, nu mai puţin de 34 de permise de arme letale * altor 29 de posesori legali de arme şi muniţii li s-a suspendat, în 2012, dreptul de port
Inspectoratul de Poliţie Judeţean a tras linie şi a prezentat evaluarea activităţii din anul anterior. În vederea asigurării şi respectării prevederilor legale ce reglementează regimul armelor, explozivilor şi substanţelor toxice, în perioada analizată au fost organizate şi executate 36 acţiuni şi numeroase controale în obiectivele, locurile şi mediile de interes operativ în domeniu, ocazie cu care au fost aplicate 21 sancţiuni contravenţionale.
La acest gen de acţiuni s-a colaborat cu reprezentanţi din cadrul Agenţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, Direcţiei Silvice, Inspectoratului Teritorial de Muncă şi Agenţiei de Supraveghere şi Protecţia Mediului.
În decursul anului 2012, au fost constatate 115 infracţiuni la regimul armelor, explozivilor, substanţelor şi braconajelor cinegetice şi piscicole. Astfel, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor în dosarele penale aflate în lucru 32 de arme de foc, din care 17 arme neletale şi 15 letale, 265 cartuşe şi 218 kg obiecte de distracţie şi divertisment pe bază de amestecuri pirotehnice din diferite clase.
„De asemenea, în urma controalelor directe efectuate la posesorii legali de arme şi muniţii, neregulile constatate au dus la măsura suspendării dreptului de port şi folosire la 29 deţinători, iar la un număr de 9 persoane s-a întocmit documentaţia necesară pentru repunerea în drepturi la expirarea termenului de suspendare a dreptului de port şi folosire. Au fost anulate 34 permise de port de arme letale, din care 7 pentru neprezentare în termen la viză, iar diferenţa pentru alte motive prevăzute de lege”, a declarat purtătorulş de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Anca Silion Aramă.
Alina Caliniuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau