„Bun venit la UAIC!”
Dimensiune font:
Timp de trei zile, mai precis în perioada 24-26 septembrie , la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” sunt organizate evenimente de... „Bun venit”, bobocii urmând a primi informaţii despre viaţa de student. Ei vor fi întâmpinaţi, la standurile amenajate în faţa Universităţii, de colegi mai mari, asociaţii studenţeşti, angajaţi ai UAIC şi reprezentanţi ai instituţiilor de cultură şi ai companiilor din Iaşi.
La standul „Informaţii despre Studenţie” din zona centrală de informare, personalul şi voluntarii universităţii vor oferi detalii despre burse, cazare, biblioteci etc. Studenţii vor primi pachetul de bun-venit care conţine informaţiile esenţiale de orientare în studenţie: ghidul studentului, harta campusului, materiale despre serviciile Universităţii, despre oportunităţile de angajare etc. Pe parcursul evenimentului vor fi organizate vizite ghidate la Muzeul Universităţii şi la Centrul de Învăţare al UAIC, tururi ale oraşului, workshopuri susţinute de specialişti din cadrul Serviciului pentru Studenţi, Orientare în Carieră şi Inserţie Profesională şi Alumni din cadrul UAIC, dar şi activităţi sportive cu premii şi alte surprize.
Sâmbătă şi duminică, din oră în oră vor fi organizate vizite ghidate la Muzeul Universităţii. Ultimul grup va fi sâmbătă de la ora 14.00. Între orele 10.00 şi 16.00 vor fi organizate activităţi sportive cu surprize şi se vor acorda multe premii în parcul „La Balenă” (campus „Titu Maiorescu”). De la ora 11.00-11.30 va fi o vizită ghidată la Centrul de Învăţare al Universităţii. Între ora 11.00 şi 12.00 se poate face Turul oraşului.
Duminică, mai este organizat workshopul "Start în studenţie" susţinut de Serviciul pentru Studenţi, Orientare în Carieră şi Inserţie Profesională şi Alumni. De la 17.00 la 19.00 va fi Programul de mentorat: Înainte de prima zi de facultate, un student dintr-un an mai mare va explica tot ce trebuie să ştie bobocii despre studenţie.
Şi luni, de la 9.00 la 16.00 sunt organizate vizite ghidate la Muzeul Universităţii, din oră în oră. Ultimul grup va fi de la ora 15.00. Între 9.00 şi 16.00 sunt activităţi sportive cu surprize şi premii în parcul „La Balenă” (campus „Titu Maiorescu”). La ora 11.00 începe Festivitatea de deschidere a anului universitar 2022-2023, Aula Magna „Mihai Eminescu”. De la ora 14.00 se organizează Workshopul „Când ar trebui să apelezi la psihologul universităţii”, susţinut de Serviciul pentru Studenţi, Orientare în Carieră şi Inserţie Profesională şi Alumni. „Una dintre activităţile esenţiale ale evenimentului va avea loc duminică, atunci când bobocii sunt aşteptaţi să îşi cunoască mentorii, colegi din ani mai mari de la care vor afla tot ce au nevoie pentru începutul vieţii de student. La eveniment vor participa şi ligile şi asociaţiile studenţeşti, care vor oferi studenţilor din anul I informaţii utile despre importanţa implicării în activitatea unei organizaţii studenţeşti, vor organiza întâlniri cu membrii asociaţiilor şi diverse activităţi interactive”, spun cei de la UAIC.
Festivitatea de deschidere a anului universitar 2022-2023 va avea loc luni, de la ora 11.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu”. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau