A provocat trei scandaluri într-o noapte
Dimensiune font:
La această performanţă a ajuns un oneştean. În noaptea de marţi spre miercuri acesta a fost sancţionat de trei ori de jandarmii de la Oneşti pentru că a provocat scandal în repetetate rânduri şi în locaţii diferite. „În timp ce jandarmii executau acţiuni specifice de ordine şi siguranţă publică în municipiul Oneşti, au fost sesizaţi la ora 21.30 de angajatul unui bar, că un bărbat provoacă scandal atât în interiorul barului cât şi în afara acestuia, tulburând ordinea şi liniştea publică. Echipajul de jandarmerie ajuns la faţa locului, a identificat persoana turbulentă, care nu a vrut să dea relaţii despre identitatea sa sau să se legitimize, în urma verificărilor stabilindu-se că acesta era Cristinel S., de 37 ani, din municipiul Oneşti”, spune lt. col. Sebastian Creţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bacău. Individul a primit o amendă de 800 de lei, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Câteva ceasuri mai târziu, în jurul orei 2.00,. acesta s-a dat iar în spectacol într-un alt bar. {i acolo au fost chemaţi jandarmii care l-au amendat cu 900 de lei. Ultima întâlnire cu echipajul a avut loc la ora 3.30 când a provocat un nou scandal, dar atunci avea în mână şi o sabie. De această dată i s-a întocmit dosar penal şi va fi cercetat de parchet.
Paula Cristian
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau