„Utilajele de pe Ştefan cel Mare ne trezesc cu noaptea-n cap”
Dimensiune font:
* ieşenii susţin că ar fi mult mai bine dacă lucrările la noul pietonal ar începe la ora 8 şi nu la 7, aşa cum s-a întâmplat săptămâna aceasta * oficialii Primăriei vor ţine cont de aceste solicitări, urmând să le recomande muncitorilor de la Conest ca la primele ore ale dimineţii să deruleze activităţi mai puţin zgomotoase
Mai mulţi ieşeni domiciliaţi în zona fostului Restaurant „Cina” susţin că din cauza lucrărilor pe care firma Conest le execută pe I.C. Brătianu sau pe B-dul Ştefan cel Mare sunt nevoiţi să-şi scurteze perioada de odihnă. „Fix la ora 7 începe să se audă pickhammer-ul care sparge trotuarul. În fiecare dimineaţă. Eu, dacă bat covorul la 7 dimineaţa, îmi sar vecinii în cap. În schimb, muncitorii ăştia nu au nici un Dumnezeu. Nu ţin seama că există familii de pensionari sau copii care la ora aia dorm. Mă întreb dacă nu există vreo posibilitate prin care să putem fi lăsaţi să ne odihnim mai mult”, ne-a declarat unul dintre locatarii nemulţumiţi din zonă. Reprezentanţii municipalităţii susţin că pretenţiile ieşenilor sunt justificate, însă, ca orice şantier, şi cel de pe Ştefan cel Mare are partea sa de disconfort. „Voi discuta cu constructorul, rugându-l ca la primele ore de program să deruleze activităţi mai puţin zgomotoase, urmând ca de decopertarea trotuarelor să se ocupe ceva mai încolo”, spune viceprimarul Mihai Chirica.
Soluţii pentru descongestionarea traficului
Vă reamintim că, în această săptămână, au fost reluate lucrările la pietonalul de pe Ştefan cel Mare, fiind abordate simultan tronsoanele I.C. Brătianu - Cuza Vodă, respectiv I.C. Brătianu - 14 Decembrie. Dincolo de zgomot, un alt disconfort este reprezentat de faptul că ieşenii trebuie folosească partea carosabilă pentru a se deplasa spre şi dinspre Casa Modei, de exemplu. De altfel, există mari şanse ca, începând de săptămâna viitoare, numărul autoturismelor care tranzitează zona să se dubleze, după ce primarul Nichita a anunţat că a fost luată în calcul varianta circulaţiei în dublu-sens pe I.C. Brătianu. O altă propunere ar fi permiterea accesului şoferilor pe strada Cuza Vodă, arteră unde, în acest moment, este permis doar accesul mijloacelor de transport în comun şi al riveranilor. (Tudor Damaschin)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau