„Vor să fie vedete şi fac ştiri departe de orice realitate”
Dimensiune font:
* edilul-şef susţine că a primit asigurări din partea ministrului Mediului, Rovana Plumb, conform cărora termenul pentru conformarea centralei de la Holboca la condiţiile de mediu va fi prelungit
La ultima întâlnire a Colegiului Prefectural, comisarul şef al Gărzii de Mediu, Cătălin Beleca, a atras atenţia asupra faptului autorizaţia integrată de mediu pentru CET Holboca expiră la finele acestui an, existând toate şansele ca centrala să fie închisă din prima zi a anului viitor. „Din discuţiile purtate cu cei de la Dalkia, aceştia au spus clar că nu vor fi gata la 31 decembrie. Trebuie să ia măsuri pentru o eventuală derogare. În condiţiile în care investiţiile nu se vor finaliza, în data de 1 ianuarie 2014 CET Holboca va trebui să fie închis”, a spus Beleca.
Ieri însă, primarul Nichita a ţinut să infirme acest scenariu sumbru, de pe urma căruia întregul oraş ar avea de suferit. „Nu va fi aşa. Sunt tot felul de persoane care vor să fie vedete şi alimentează cu tot felul de zvonuri, fac ştiri departe de orice realitate”, a spus edilul-şef.
Derogarea, ca şi rezolvată!
Pentru conformarea la condiţiile de mediu impuse de Uniunea Europeană, ar trebui realizată o instalaţiei de desulfurare şi alta de zgură şi cenuşă, proiect implementat de municipalitatea ieşeană pe fonduri europene. „Cu instalaţia de desulfurare suntem în licitaţie. Proiectul cu realizarea instalaţiei de zgură şi cenuşă am început deja să-l implementăm. Proiectele sunt avizate de foarte mulţi ani, însă contestaţiile ne-au împiedicat să le implementăm”, a mai spus primarul. De altfel, aceste lucruri sunt cunoscute de reprezentanţii Ministerului Mediului şi cei ai Gărzii de Mediu, instituţii cu care municipalitatea se află într-un dialog permanent. „Am discutat cu şeful Gărzii de Mediu din România şi mai mult ca sigur termenul care expiră în decembrie 2013 va fi prelungit”, a spus Nichita. (Tudor Damaschin)
„În ţară, sunt alte zece CET-uri care se confruntă cu aceleaşi probleme” - Gheorghe Nichita, primarul Iaşului
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau