Acuzaţii de plagiat la Academia Română
Dimensiune font:
* un cercetător pensionar acuză trei foşti colegi şi un profesor universitar de plagiat * Dumitru Agache spune că ar fi trebuit semnat pe două volume ale Colecţiei naţionale de izvoare medievale şi cere daune morale totale de 200.000 de lei
Un scandal cât casa mocneşte la Academia Română. Trei cercetători, dar şi decanul Facultăţii de Istorie a Universităţii „Al.I. Cuza” sunt acuzaţi de plagiat de un fost angajat al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol”, care face parte din structura Academiei. Dumitru Agache cere de la Petronel Zahariuc, Silviu Văcaru, Constantin Marius Chelcu şi Cătălina Ionela Chelcu daune morale de câte 50.000 de lei, dar şi să recunoască faptul că au plagiat.
Cercetătorul pensionar susţine, într-o acţiune introdusă pe rolul Tribunalului, că la editarea volumelor 27 şi 28 din „Colecţia naţională de izvoare medievale”, cei patru nu au trecut pe copertă numele său şi ale altor trei colegi, care au contribuit în proporţie de 75-80 la sută la lucrare. „Pârâţii şi-au arogat calitatea exclusivă de autori ai respectivelor tomuri, subrogându-se muncii noastre de cinci ani, însuşindu-şi peste două treimi din opere preexistente, semnând cu numele lor, fără a menţiona pe cele din colectivul citat, au comis o manoperă ilegală, un delict civil, un grav abuz de drept”, se arată în acţiune.
S-a ajuns la insulte
Dl Agache a povestit că a rămas singur pe baricade, după decesul a doi foşti colegi şi îmbolnăvirea celui de al treilea. Demersurile făcute până acum n-au fost încununate de succes. Mai mult, istoricul s-a declarat nemulţumit de atitudinea semnatarilor volumului: „Printr-o reacţie cu totul deplasată şi lipsită total de spirit academic din partea celor patru editori, în loc să explice în termeni adecvaţi poziţia lor faţă de problemele invocate de mine, s-au manifestat printr-un limbaj violent, gregar şi obraznic. Transformarea persoanei mele în obiectul unor insulte şi expresii de şanţ din partea unor oameni cu pretenţii de intelectuali nu reprezintă decât o manevră de proastă opţiune, pentru a deturna acuzaţiile mele de plagiat într-un bombardament de lături verbale, pentru a confirma proverbul Hoţul strigă hoţii”.
Primul termen al procesului de la Tribunal a fost stabilit pentru 22 aprilie. Dl Agache a deschis un litigiu şi la Judecătorie, cu termen pe 28 februarie. Cei arătaţi cu degetul de acesta nu au dorit să răspundă acuzaţiilor. „Eu mă abţin de la a discuta până când instanţa nu-şi spune cuvântul”, ne-a declarat dl Văcaru. „Nu comentez nimic”, ne-a spus şi dl Zahariuc. La rândul lor, dna şi dl Chelcu au refuzat să comenteze situaţia. (Ştefana Czeller)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau