Ajutoare de la Modern Calor pentru sinistraţii din Galaţi
Dimensiune font:
Societatea Modern Calor a răspuns apelului umanitar făcut de prefectul județului, donând o importantă cantitate de produse alimentare și de igienă pentru sinistrații din Galați
Gestul de a veni în ajutorul celor greu încercați de răbufnirea naturii este, potrivit conducerii societăţii, o consecință a înțelegerii rolului de responsabilitate socială pe care trebuie să-l aibă orice companie, cu atât mai mult una de utilitate publică. „Suntem conștienți că nimic durabil nu se poate clădi pe indiferență și că putem exista doar dacă suntem responsabili. Urmărim să fim alături de oameni, nu doar prin serviciile oferite, ci și prin implicarea voluntară în proiecte de ordin social, în măsura în care resursele ne permit asta. Asemenea gesturi trebuie privite ca un semn de normalitate într-o societate la dezvoltarea valorilor căreia trebuie să ne aducem cu toții contribuția”, a declarat Florin Sandu, directorul general al societății Modern Calor. Produsele au fost descărcate la punctul de colectare organizat de Instituția Prefectului și Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale și urmează a fi trimise la destinatari cu un transport special.
Alina Caliniuc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau