Aţi auzit ieri alarma pentru dezastre?
Dimensiune font:
Sistemul de alarmare al populaţiei nu este pus la punct în cazul unui dezastru * cele mai descoperite zone sunt Ţicăul şi Şes Bahlui
Exerciţiul de alarmare publică care urma să se producă ieri în municipiul Iaşi a fost un fiasco lamentabil. După ce ieşenii şi-au ciulit urechile să audă sunetul vreunei sirene în oraş, la ora stabilită pentru acest exerciţiu, şi nu au auzit decât larma din trafic, organizatorii acestei simulări pentru situaţii de urgenţe, Primăria Iaşi şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţe, au încercat să dreagă busuiocul susţinând că aceste sirene au un alt grad de audibilitate pe timp de zi sau că singurii în măsură să îşi dea cu părerea despre cum s-au comportat sirenele sunt cei 20 de arbitri ascultători care au monitorizat ieri sirenele electronice. „În urma exerciţiului de astăzi am constatat că există câteva zone care nu sunt foarte bine acoperite. Tocmai de aceea organizăm aceste exerciţii ca să observăm la diferite ore din zi şi din noapte care este gradul de audibilitate. Probabil pe viitor se vor completa şi aceste zone. Unii au vrut să asculte voce lângă clădirea pe care este amplasată sirena, dar este un lucru greşit. Nu se poate pentru că semnalul este direcţionat pe un alt unghi faţă de clădire iar semnalul voce ocupă o bandă mai largă şi nu poate fi recepţionat cu claritate lângă sirenă. La aproximativ 4-500 metri în linie dreaptă semnalul se aude bine. Noi am avut arbitri în teren şi vom vedea cum s-a auzit”, a declarat Dan Iamandi, comandantul ISU Iaşi. Cele 15 sirene de alarmare din municipiu au fost monitorizate ieri de un nuăr de 20 de arbitri ascultători. La rândul lor, reprezentanţii Primăriei Iaşi au recunoscut că există deficienţe în sistemul de alarmare al municipiului. „S-a renunţat la sirenele vechi pentru că erau defecte. Va mai trebui ca în perioada următoare să mai completăm cu 1-2 sirene electronice pentru partea de Şes Bahlui şi zona Ţicău. Oamenii s-au plâns că nu prea au auzit sirenele, dar alarmarea s-a făcut pe audio, care se prezintă altfel decât pe voce. Cea pe audio este într-un anumit semnal, cea pe voce, în alt semnal acustic. Nu poţi să stai sub o sirenă şi să auzi ce spune sirena din cauza volumului şi a bandei acustice pe care se emite semnalul. De principiu, toată zona din municipiu este acoperită, dar zona din spatele străzii Sarmisegetuza, de fapt dinspre Alexandru cel Bun, nu duc semnalul în zona cealaltă, de la sirenele din Păcurari. Probabil va trebui să venim cu semnale din sens invers şi va trebui pentru transmisia de date voce să venim din sens invers”, a spus viceprimarul Mihai Chirica.
Nelu Păunescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau