Avalanşă de pacienţi la centrele de permanenţă
Dimensiune font:
Peste 10.500 de nemţeni s-au tratat ori au primit consultaţii în cele nouă centre de permanenţă din judeţ, în două luni de zile
Numărul nemţenilor care apelează la serviciile medicale oferite de centrele de permanenţă din judeţ, este din ce în ce mai mare. Astfel, în lunile iulie şi august, 10.545 de persoane au trecut pragul celor nouă centre din judeţ, pentru consultaţii sau tratament. „Cel mai solicitat a fost centrul de permanenţă din cartierul Dărmăneşti- 1.750 de pacienţi. Medicii de aici au consultat 795 de pacienţi, iar numărul celor care au beneficiat de tratament a fost de 915”, a precizat Nicoleta Bălţătescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).
Pe locul doi se situează centrul „Dragoş Vodă” din Roman, cu 1.442 pacienţi. Cel mai puţin solicitat a fost centrul de permanenţă din Mărăţei Piatra Neamţ unde s-au prezentat 645 de pietreni. În 24 de cazuri, medicii din cele nouă centre de permanenţă au considerat că este necesar să cheme ambulanţa pentru a transporta pacienţii la spital.
În judeţul Neamţ, funcţionează nouă centre de permanenţă, din care trei la Roman, trei la Piatra Neamţ, şi câte unul la Roznov, Tămăşeni şi Moldoveni.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau