Bacău: Clădirea fostului Muzeu de Științe ale Naturii, prea scumpă pentru bugetul județului
Dimensiune font:
CJ Bacău a decis să nu își exercite dreptul de preempțiune asupra clădirii care a adăpostit Muzeul de Științe ale Naturii – este pentru a treia oară când proprietarul face cererea către CJ Bacău, casa fiind monument istoric, dar instituția băcăuană refuză
Consiliul Județean (CJ) Bacău nu își va exercita dreptul de preempțiune pentru clădirea fostului Muzeu de Științe ale Naturii, situată pe strada Mihail Kogălniceanu. Imobilul, inclus pe lista monumentelor istorice, este format dintr-o construcție și are un teren cu o suprafață totală de 899 metri pătrați. Acesta a fost restituită proprietarilor în 2010 în baza legii ce reglemantează regimul imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist. Proprietarii doresc să îl vândă acum cu 520.000 de euro și au urmat pașii prevăzuți de lege în astfel de situații. Aleșii județeni cred că prețul este prea mare pe vremuri de criză, așa că au decis să nu exercite dreptul de preempțiune asupra imobilului.
Inițial s-au cerut 800.000 de euro
Aceasta este pentru a treia oară când solicitarea ajunge la CJ Bacău. Consilierii au mai declinat oferta în 2010 și 2011. Casa este monument istoric și a aparținut, în urma retrocedării, și unei persoane stabilite în Canada. Proprietarul a încercat de-a lungul timpului să fructifice la maximum imobilul. Oferta a ajuns și în Consiliul Local Bacău, dar și acolo a fost refuzată din cauza prețului considerat mult prea mare. Inițial s-au cerut 800.000 de euro pe imobil, apoi prețul a scăzut la 460.000 de euro, iar acum proprietarul cere 520.000 de euro. Casa este monument istoric și de aceea proprietarul, pentru a o vinde, trebuie mai întâi să facă propuneri de preluare către Ministerul Culturii, autoritatea județeană, locală și abia dacă acestea refuză o poate vinde unui alt client. În acest imobil a funcționat muzeul, apoi un restaurant și acum o cafenea.
Sursa: ziaruldebacau.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau