Basarabia, a 9-a regiune a României?

Republica Moldova a ajuns inevitabil la ceasul critic al marilor decizii privind viitorul ei. Când îşi poate refuza destinul gri sau se poate resemna cu el. Un asemenea moment de graţie a mai fost în 1991, la destrămarea Uniunii Sovietice, imperiul ideologic care a creat această improvizaţie istorică şi a ţinut-o captivă o jumătate de secol. Accidentul istoric a durat într-atât de mult încât unii au ajuns să creadă că le poate fi patrie (deşi, cu excepţia celor foarte tineri, cetăţenii acestui stat s-au născut fie în România, fie în URSS) dar nu suficient de mult încât improvizaţia să înceapă să aibă un sens în Europa. Probabil, fiecare generaţie are şansa unei decizii politice cu caracter istoric, crucial, în care are sau nu curaj, inspiraţie şi noroc. Fiecare generaţie, la fel ca fiecare individ, se află la un moment dat într-o răspântie în care poate alege să meargă într-o direcţie sau alta, fundamental diferite. De regulă, nu ne întâlnim de două ori în viaţă cu aceeaşi ocazie. Uneori, e adevărat, nu avem nici măcar posibilitatea de a alege (Basarabia ştie asta foarte bine) dar, cel puţin atunci când şansa există, cartea trebuie jucată.

În criza politică actuală de la Chişinău, mult mai profundă şi mai gravă decât o simplă cădere de guvern (fiind o criză mixtă de regim, de opţiuni şi de perspective), este şi un bine, deşi pare greu de crezut: moldovenii pot vedea, poate mai clar ca altădată, alternativele. Vicepremierul rus Rogozin le-a arătat-o recent pe prima, cea mai la îndemână din păcate, după cum se prezintă astăzi lucrurile: Haideţi înapoi (în caz că aţi plecat vreodată cu adevărat), Uniunea Euroasiatică vă aşteaptă! Cât umor şi cât cinism la un loc…Adică, în traducere din ruseşte, fiilor, nu vedeţi că n-aţi făcut nimic singuri pe lume? „Maica vă aşteaptă acasă”, cu mult gaz şi interes de colaborare strategică. Drumul Republicii Moldova spre Uniunea Europeană s-a încheiat înainte de a începe cu adevărat. Ce coincidenţă stranie, această criză politică, înainte de momentul Vilnius…

Dar dacă am spera că încă se poate, însă prin „alt procedeu”? Dacă am fi mai mulţi, de o parte şi de alta, care să credem şi să producem argumente solide (în interior şi mai ales în exterior) că alternativa autentică la blocajul intern şi internaţional al Republicii Molodova este totuşi posibilă? În fond, orice criză generează oportunităţi nebănuite înainte. Nu-mi spuneţi că nu se poate şi, eventual, care sunt motivele pentru care nu se poate imagina soluţia reunificării (de la „atmosfera din Uniunea Europeană” până la „Transnistria”), le ştiu şi eu, ar fi prea banală discuţia. Mult mai interesant ar fi să găsim soluţii negociate şi inteligente ca „să se poată” şi toată lumea să iasă în câştig. Întotdeauna există în viaţă o sută de motive pentru care să nu facem un lucru: e prea greu, e prea sensibil subiectul, e prea scump, e prea complicat, e prea riscant, nu e momentul, avem alte priorităţi, poate mâine etc. Dar în istorie au rămas numai cei care au făcut lucrurile posibile, nu cei care au explicat de ce nu se poate face. Moneda Euro vi se pare un lucru mai simplu, de exemplu?

 

 

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK

România încearcă anul acesta o revizuire a Constituţiei şi un proces de regionalizare. Aş propune, ca temă de reflecţie pentru Comisia parlamentară de revizuire a legii fundamentale, introducerea unui articol care să prevadă posibilitatea aderării viitoare, pe baza unui referendum, a uneia sau mai multor regiuni la teritoriul României, fără să mai fie necesară ulterior altă revizuire constituţională în acest sens. Ocaziile nu trebuie ratate.

Desigur, nimic din gândurile de mai sus, ale mele şi probabil ale altora nu se va concretiza în absenţa dorinţei şi interesului real al României şi Republicii Moldova, al liderilor şi cetăţenilor celor două state de limbă română, cândva parte a aceleiaşi ţări, de a se reîntâlni şi de a reîntregi naţiunea într-o formă de organizare administrativă comună şi într-un proiect politic corect, în care să credem că putem câştiga cu toţii. În ideea că nu ne e ruşine unii cu alţii.

Dar pentru asta ar trebui ca vocea românească a elitelor politice, economice, intelectuale, academice şi culturale din cele două state, să se audă mai consistent şi mai convingător. Altminteri, aşa cum ştim, e plină ţara de patrioţi.