Basmul stranierilor se apropie de sfârșit

Munca în țările Uniunii Europene nu mai aduce aceleași beneficii moldovenilor ca acum 5-6 ani, când își permiteau să trimită sute de euro familiilor de acasă, ca sprijin financiar și să vină în concedii de sărbători sau în sezonul estival. Pietreanca Gabriela T., a lucrat 20 de ani în Italia, s-a întors în țară, după o absență totală de 5 ani, doar pentru a-și finaliza căsuța cu etaj și cinci camere pe care a ridicat-o din economiile făcute muncind ca menajeră. Între timp, cei doi copii ai ei au crescut, fata mai mare s-a măritat cu un italian, iar băiatul a făcut școală de ospătari și s-a angajat la un restaurant din Torino. „Italia nu mai este ce a fost”, spune oftând doamna Gabriela. „Lucrurile merg tot mai prost pentru românii care încă mai muncesc acolo. A apărut un val de pakistanezi și alte nații care dorm pe stradă, pe sub poduri, pe unde apucă și se oferă să muncească pe nimic. S-au înmulțit foarte mult infracțiunile, ți-e și frică să mai ieși seara pe străzile anumitor orașe, pe la periferii... Iar în locurile de muncă în care femeile de la noi își găseau de muncă sunt acum date tinerelelor. Vezi numai cameriste și ospătărițe cu fustița de-o palmă, iar la menaj în familii e tot mai greu și mai prost plătit", recunoaște femeia. În curtea din fața casei ”la roșu”, soțul femeii trebăluiește pe lângă grătar și strigă la cineva din casă să-i aducă o bere rece. 
A fost odată...
O viață grea, dar frumoasă a stranierilor din Piatra Neamț și din alte zone ale Moldovei în Italia, Spania, Germania sau Franța. Acum "italienii" trimit tot mai rar bani pentru întreținerea părinților sau a copiilor rămași acasă. Iar viața plină de privațiuni a celor rămași să facă foame muncind ”pe te miri ce” în țară începe să devină o tristă realitate și pentru ei. „Acolo se muncește zi de zi, oră de oră, nu poți trage chiulul, așa cum erau învățați unii pe la noi!", începe spovedania și soțul Gabrielei. Nea’ Pandele a fost taximetrist în Italia și a avut parte de multe necazuri în special la început, până când s-a făcut respectat între taximetriștii locali. ”Am avut parte de multe, însă am avut noroc să scap din toate. Dar, ori de câte ori aud de problemele românilor pe acolo mă trec fiori, pentru că știu ce înseamnă frica, reală care te face să transpiri și să faci nefăcute! Nu e totul lapte și miere, așa cum cred unii naivi. Dacă nu ești tare nu ai ce căuta peste graniță, asta-i părerea mea!".
Nicăieri nu-i ca acasă...
În agricultură munca este foarte prost plătită, stranierii primesc numai 3-4 euro pe oră și în cel mai bun caz și o masă caldă, bani care nu le ajung nici pentru a se întreține pe ei acolo. Vasile privește în zare, concentrat și cu o mimică tristă: "Acasă de bine de rău, mă duceam la mama, la fratele meu, la cineva din familie sau chiar la un prieten și primeam un blid de mâncare. Dar acolo nimeni nu se uită la tine, te etichetează repede drept cerșetor sau hoț și ăla ești!”, oftează bărbatul. A muncit în agricultură, la cules de măsline și la alte munci grele, (numai spinarea lui știe!) și s-a întors vlăguit și cu un gust amar. Acum apreciază chiar și serviciul cu leafă minimă de aici pentru că știe că se întoarce în fiecare seară acasă, lângă soție și cele două fetițe ale lor. Cineva îl întâmpină în prag cu un zâmbet larg, îl întreabă dacă îi e foame sau sete și primește o îmbrățișare caldă de la cele doi îngerași. Stranierii nu se mai dau mari când vin acasă, cu mașinile lor sau concediul la Marea Baltică, așa cum se întâmpla înainte. Între timp au aflat – cei mai mulți dintre ei- că familia e acolo unde îți e sufletul. Iar sufletul lor se întoarce mereu către căsuța mică, dar îngrijită, unde-i așteaptă cu brațele deschise doi bătrânei simpatici...

Ingrid CIOFOAIA