Bătăuşii care au rupt oasele unui tâlhar sunt acum în libertate
Dimensiune font:
* celor doi li s-a permis chiar să meargă în vacanţă la Nisipurile de Aur, în Bulgaria
Aliodor Damian, un tâlhar mărunt, acuzat de două jafuri, a dobândit notorietatea la începutul lunii mai, atunci când s-a prezentat în sala de judecată umblând în cârje. A susţinut că fusese bătut crâncen, pe moment n-a fost crezut, aşa că a ajuns în arestul preventiv.
Câteva săptămâni mai târziu, urmare a plângerii sale, investigatorii au constatat că tâlharul avusese dreptate. Doi indivizi, Bogdan Sofrone şi Mihai Marius Şrainer (zis Garoi, fost şef de galerie la Politehnica Iaşi) îl stâlciseră în bătaie. Fapt pentru care, pe 1 iulie, au ajuns în arestul preventiv ca inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
După două luni petrecute după gratii, bătăuşii sunt acum în libertate. Judecătorul de drepturi şi libertăţi a hotărât că e suficientă măsura controlului judiciar. N-au voie să se apropie de Aliodor şi nici să comunice în mod direct cu acesta. În schimb, li s-a permis să plece în vacanţă la Nisipurile de Aur, în Bulgaria pentru că aveau deja biletele achiziţionate.
Încă nu s-a stabilit un prim termen al acestui straniu proces în care victima stă la închisoare, iar agresorii se bronzează, bine-mersi, pe plajele din ţara vecină. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau