Bătrân prădat de cel care îl ajuta la treburile casei
Dimensiune font:
Un octogenar din comuna Păltiniş a fost furat chiar de cel care îl ajuta zilnic la treburile gospodăreşti. Hoţul a sustras banii dintr-un dulap al locuinţei, iar atunci când a fost descoperit, a încercat să-l păcălească pe bătrân pentru a nu-l reclama la Poliţie. „La data de 11 mai, Postul de Poliţie Păltiniş a fost sesizat de către C.H., de 86 de ani, din comuna Păltiniş, judeţul Botoşani, cu privire la faptul că în cursul lunii aprilie 2013, persoane necunoscute i-au sustras din locuinţă o sumă de bani. Cercetările efectuate de poliţişti au condus la identificarea lui Ilie M., de 51 de ani, din comuna Păltiniş, ca fiind principalul suspect de comiterea faptei reclamate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Daniela Gheorghiescu.
Suspectul care, de mai mult timp îl ajuta pe reclamant la treburile din gospodărie, la sfârşitul lunii aprilie 2013, a intrat în locuinţa părţii vătămate şi, dintr-un dulap aflat în una din camere, a sustras o sumă de bani. Mai mult, în dimineaţa de 11 mai, văzând că partea vătămată s-a sesizat despre comiterea furtului şi că intenţionează să anunţe organelor de poliţie, Ilie M. a aruncat sub o masă, în bucătăria locuinţei, o parte din banii sustraşi, încercând să convingă partea vătămată că nu a fost victima vreunei infracţiuni. „Procedând la numărarea banilor, reclamantul a constatat însă că aceştia constituie doar o parte din suma sustrasă, motiv pentru care a sesizat organele de poliţie. În cauză se continuă cercetările faţă de Ilie M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, urmând a se propune soluţie procedurală”, a adăugat Gheorghiescu.
Alina Caliniuc
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau