Bătrîn de 86 de ani, condamnat
Dimensiune font:
Mihai Focsăneanu, de 86 de ani, din Tupilati, a fost condamnat de Judecătoria Piatra Neamt la un an si opt luni de închisoare, fiind găsit vinovat de săvîrsirea infractiunii de ucidere din culpă. Sanctiunea este cu suspendare si în următorii trei ani si opt luni inculpatul trebuie să stea departe de fapte penale, altfel ajunge după gratii. Fapta a avut loc în iulie 2011, cînd bătrînul conducea un atelaj, a făcut o manevră fără să se asigure, iar o masină aflată în depăsire a ucis pasagerul din cărută. Totul s-a întîmplat în afara comunei Tupilati. Oamenii legii au aflat de incident prin numărul unic de urgentă 112. Cercetările efectuate au dus la concluzia că la momentul impactului, pe sosea nu era decît atelajul si un autoturism condus regulamentar de un bărbat din Tîrgu Neamt. Aflat în spatele cărutei, acesta s-a asigurat si a decis să depăsească, a semnalizat, dar în momentul imediat următor, Focsăneanu a schimbat brusc directia de mers pentru a intra pe un drum lateral, către satul Arămoaia. În urma impactului a rezultat rănirea celor doi ocupanti ai cărutei, care au fost transportati de urgentă la spital. Acuzatul a suferit leziuni minore, în timp ce pasagerul, Ioan Munteanu, a fost transportat la o clinică din Iasi. Din cauza rănilor grave eforturile medicilor nu au dat roade, iar bărbatul a decedat pe 20 iulie 2011. Medicii au stabilit că inculpatul a avut nevoie pentru vindecare de numai 7-8 zile de îngrijiri medicale. La momentul accidentului conducătorul auto a fost testat si s-a stabilit că acesta nu era băut. În cauză a fost dispusă o expertiză tehnică pentru a se stabili dinamica producerii accidentului. Expertul a concluzionat că masina implicată în evenimentul rutier rula la acel moment cu 59 de kilometri pe oră, iar pentru a fi putut evita tragedia ar fi trebuit să aibă cel mult 14 kilometri pe oră pe o portiune de drum unde putea circula cu pînă la 90 de km/h. Soferul nu ar fi putut evita impactul prin schimbarea directiei de mers. Cărutasul a fost cel vinovat deoarece a schimbat directia de mers fără să se asigure, fără să semnalizeze si fără să acorde prioritate masinii aflate în depăsire. Focsăneanu a declarat că de fapt victima era pe locul dinspre axul drumului, cu fata în sens invers directiei de mers si ar fi stabilit cu acesta să-i spună ce se întîmplă în spate. A sustinut că ar fi semnalizat cu bratul schimbarea directiei de mers, dar nu a putut preciza dacă si victima a făcut acelasi lucru. Oamenii legii au concluzionat că întreaga culpă îi apartine octogenarului. Sentinta nu este definitivă.
monitorulneamt.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau