Biciclist ieşean, judecat după ce a călcat o bătrână pe trecerea de pietoni
Dimensiune font:
* n-a lipsit mult ca accidentul să fie unul mortal, victima a avut nevoie de 100 zile de îngrijiri medicale * autorul era băut, dar n-a putut fi inculpat pentru acest delict * nu era la volan, ci la ghidon
Ieşeanul Petru Pavel A. este autorul unui accident ce frizează absurdul. Evenimentul a avut loc în după-amiaza de 30 iulie 2021, în jurul orei 16.00, în faţa blocurilor Iasicon de pe bulevardul Tudor Vladimirescu. Tânărul băuse binişor şi se deplasa cu bicicleta dinspre Podul de Fier către staţia Pădurii. Rula, total imprudent, pe banda a doua, la axul drumului. Nu s-a sinchisit să oprească la semafor, deşi acesta arăta culoarea roşie, avea o maşină în dreapta, vehiculul i-a obturat vederea, n-a observat-o pe bătrâna Emilia L., care traversa regulamentar.
Biciclistul a izbit-o din plin şi nu mult a lipsit ca accidenul să fie unul mortal. Femeia a avut nevoie de 100 zile de îngrijiri medicale. Un echipaj de poliţia, ajuns în grabă la faţa locului, i-a pus etilotestul, aparatul indicând o valoare de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Adică, dublu în sânge. Însă, cum nu se afla la volan, ci la ghidon, n-a putut fi inculpat pentru conducere sub influenţa alcoolului, ci doar pentru vătămare corporală din culpă.
Dosarul a trecut acum de camera preliminară, judecătorul de aici a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organul de urmărire penală, dispunând începerea procesului. Urmează a se stabili primul termen de judecată. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau