* măsura este impusă de Primărie * dacă nu va fi respectată, blocurile nu vor putea fi izolate termic
Primăria este hotărâtă să pună capăt haosului din urbanism. Odată cu începerea lucrărilor de izolare termică a blocurilor, va fi impus şi un cod de culoare pentru întreaga clădire. Ca urmare, nu vor mai exista clădiri pestriţe, iar anveloparea va fi permisă doar dacă, la final, faţada blocului va avea o culoare uniformă..
Reguli noi pentru necazuri vechi
În multe cazuri, lucrările vor fi făcute de proprietari, pe cheltuială proprie. Tocmai de aceea, conducerea Primăriei a tras un semnal de alarmă în această privinţă, solicitându-le preşedinţilor şi administratorilor de asociaţii să semnaleze orice lucrare de acest gen care se face fără a fi respectate anumite condiţii.„Important este ce rămâne în urma acestor reabilitări. Sub nici o formă nu trebuie să rămână o zebră sau o tablă de şah. Chiar de nu se face reabilitare la toate apartamentele, pentru că unii au deja făcut, culoarea finală trebuie aplicată pe toată faţada”, a spus viceprimarul Ovidiu Doroftei.
Clădirile pestriţe strică imaginea Sucevei
Viceprimarul a făcut referire la numeroasele situaţii din oraş, în care, pe aceeaşi faţadă de bloc, proprietarii care şi-au izolat termic locuinţele au aplicat culori diferite. Există şi cazuri în care anumite porţiuni au fost lăsate fără zugrăveală, lucru care afectează aspectul clădirilor. Ovidiu Doroftei a recunoscut că măsurile pe care vrea să le impună sunt oarecum tardive, pentru că deja există numeroase exemple negative la nivelul întregului oraş, dar a spus că nici nu poate lăsa lucrurile să continue aşa, fiind necesare măsuri ferme în această privinţă.
Andrei Călătoru
„Proprietarii vor fi obligaţi să păstreze nuanţa iniţială” -- viceprimarul Ovidiu Doroftei
Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau