BREAKING Ionel Arsene s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte al PSD Neamţ, după incidentul de la Luțca
Dimensiune font:
Ionel Arsene s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte al filialei PSD Neamţ, în urma incidentului de la Luţca, unde un pod aflat în administrarea Consiliului Judeţean, ce fusese reabilitat în urmă cu câteva luni, s-a prăbuşit.
Întrebat dacă s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte al filialei, Ionel Arsene - care este şi preşedinte al CJ Neamţ - a declarat, joi, pentru AGERPRES, că informaţia este reală.
Totodată, acesta a confirmat că preşedinte interimar al filialei PSD Neamţ este preşedintele executiv Daniel Harpa.
În urmă cu o săptămână, podul de la Luţca, reabilitat cu peste 7 milioane lei prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, s-a prăbuşit în timp ce pe el rulau un autocamion şi o autoutilitară.
O persoană a fost rănită uşor în urma incidentului.
Traficul rutier în zonă a fost deviat pe alte rute, urmând ca Armata să facă un pod de pontoane până la construcţia unui pod nou.
DNA a deschis un dosar penal in rem ca urmare a acestui incident.
De asemenea, IPJ Neamţ are în lucru două dosare penale, unul pentru vătămare corporală din culpă, iar altul pentru abuz în serviciu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau