Bugetele au trecut, ciondănelile continuă!
Dimensiune font:
Şefii PNL Iaşi susţin că au reușit să adopte bugete realiste pentru județul și municipiul Iași, în timp ce PSD Iași și USR Iași nu au timp pentru interesele ieșenilor * în replică, social-democraţii spun că bugetul orașului a fost făcut pe genunchi, „în sensul giratoriu din Podu Roș”, iar votarea amendamentelor s-a dovedit a fi un simulacru al democrației * în fine, USR Iaşi ia în derândere prezenţa primarului Mihai Chirica la dezbateri, susţinând că acesta a întârziat reformele și proiectele menite să aducă orașul în secolul 21
După o ședință de aproximativ 9 ore, bugetul municipiului Iași a fost adoptat cu 14 voturi, aparținând grupurilor PNL, PMP și viceprimarului Cezar Baciu. De partea cealaltă, au existat cinci abțineri (PSD) și opt voturi împotrivă (USR), cu toate că ambele formaţiuni au depus amendamente acceptate în pleanul CL Iaşi. Liberalii acuză această modalitate de vot, spunând că USR Iași și PSD Iași nu și-au înțeles, nici anul acesta, misiunea cu care ieșenii i-au trimis în forurile deliberative ale celor mai importante instituții administrative. „La fel cum s-a întâmplat și anul trecut, deși au fost aprobate amendamente pertinente și fundamentate ale grupurilor USR și PSD, aceștia au votat împotriva bugetului, respectiv s-au abținut, față de un proiect de buget care a inclus propriile lor amendamente. Votul consumat pe bugetele Consiliului Județean Iași și Primăriei Iași arată că USR Iași și PSD Iași nu și-au înțeles, nici anul acesta, misiunea cu care ieșenii i-au trimis în forurile deliberative ale celor mai importante instituții administrative. Prin votul acordat în Consiliul Județean Iași și Consiliul Local al municipiului Iași, PNL susține cele două bugete realiste și responsabile, respectând nevoile și dorințele ieșenilor, prin buna funcționare a aparatului administrativ și punerea în practică a unei dezvoltări armonioase, bazată pe proiecte concrete și actuale”, spun şefii PNL.
În cifre, pentru secțiunea de funcționare sunt alocați 741.601.580 lei (52,32%) iar pentru secțiunea de dezvoltare, 675.930.140 lei (47,68%). Cele mai mari alocări, pentru anul acesta sunt direcționate implementării proiectelor europene: 502.577.710 lei, din care 74,35% din secțiunea de dezvoltare și 35,45% din bugetul local.
Același comportament politic ale celor două formațiuni s-a manifestat și în Consiliul Județean Iași, unde proiectul de buget a fost adoptat cu voturile grupurilor PNL și PMP, în timp ce PSD nu a votat iar USR a votat împotrivă. Reamintim că, prin bugetul adoptat, Consiliul Județean va aloca anul acesta 303,95 de milioane de lei pentru Dezvoltare. Cele mai mari ponderi în cheltuielile de investiții sunt la capitolul Transporturi, 128,7 milioane de lei, Sănătate, 98,2 milioane de lei, şi Asistență Socială, 20,5 milioane de lei.
Social-democraţii sunt categorici: circ pe banii ieşenilor
De partea cealaltă, Bogdan Crucianu, liderul de grup al consilierilor municipali din CLIași spune că Iașul pare să fi intrat într-o buclă nefastă care condamnă comunitatea la subzistență și subdezvoltare. „Scenariul de anul trecut s-a repetat. Bugetul orașului a fost făcut pe genunchi în sensul giratoriu din Podu Roș, a fost aprobat fix ca anul trecut de alianța PNL-USR-PMP, votarea amendamentelor s-a dovedit a fi un simulacru al democrației, toate acestea arătând că Iașul nu se mai face bine sub guvernarea de dreapta! Au rămas aceleași până și declarațiile de dragoste dintre PNL și USR, făcute cu scopul de a valida un buget lipsit de viziune și de asumare, încheiate până la urmă cu certuri, acuze și mahalagisme, transformând plenul CLIași în propriul maidan. În tot acest circ făcut pe banii ieșenilor, noi, consilierii social-democrați, am dus propunerile comunității în plen, însă amendamentele nu au fost tratate cu deschidere, maturitate politică și administrativă și cu dorință de dezvoltare. Unele propuneri, care în comisiile de specialitate au fost catalogate ca fiind nepotrivite, au devenit peste noapte oportune și invers, acest comportament arătând practic superficialitatea cu care PNL- USR și PMP au tratat subiectul bugetului, dar și pe ieșeni! În această situație, nu am votat bugetul, refuzând să fim parte la condamnarea Iașului la încă un an de sărăcie, plafonare și subdezvoltare”, spune acesta.
Prezenţa primarului a stârnit reacţii acide
În schimb, atât PSD, cât şi USR Iaşi au taxat apariţia la şedinţa în are s-a votat bugetul a primarului Mihai Chirica. Acesta a ajuns în sală la 20 de mkinute după ce judecătorii au ridicat restricţiile impuse de DNA. „Apogeul a fost însă atins spre finalul întrunirii plenului, atunci când ședința a fost prezidată de un edil cu grave probleme, care a încercat să-și ascundă păcatele administrative, pentru care dă explicații în fața organelor abilitate, în spatele tricolorului. Dacă decența nu l-a determinat pe edil să rămână în biroul său după repunerea în funcție, ne-am fi așteptat măcar să nu ia în derâdere drapelul țării sub care eroii neamului s-au sacrificat pentru o țară unită, liberă și democrată. Din păcate, decența este facultativă în CL Iași, de la cel mai mare liberal, la cel mai mic!”, spune Crucianu. Acelaşi subiect este abordat şi de USR. „Mihai Chirica și-a scuzat întârzierea la ședința de Buget, în loc să anunțe demisia de onoare, așa cum e firesc. Nu, domnule Chirica. Nu ați întârziat la ședința pe Buget, nici nu trebuia să fiți acolo. Ci ați întârziat în reformele și proiectele menite să aducă acest oraș în secolul 21! Scuzele pe care le datorați sunt față de ieșeni, pentru întârzierea acestui oraș în dezvoltare și modernizare! Suntem întârziați cu 50 de ani și totuși încă nu e târziu să mai salvăm ceva, dar nu cu dumneavoastră. Încă nu e târziu să vă dați demisia!”, spun cei de la USR Iaşi. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau