Cap de porc, eliberat din arest
Dimensiune font:
Un interlop respiră iar aerul libertăţii. Potrivit procurorilor, Florin Rotariu (33 de ani), zis Cap de porc, şi-a făcut de cap în noaptea de 24/25 noiembrie 2012, în restaurantul Selya. „În restaurant se aflau mai mulţi tineri din cartierul Păcureţ, care au solicitat formaţiei să cânte mai multe melodii, ca dedicaţii, pentru Cosmos Tănase. Fiind în stare de ebrietate, inculpatul a cerut şi el formaţiei să cânte pentru gruparea Corduneanu. Pentru a fi mai convingător, s-a apropiat de solistul formaţiei, a scos de la brâu un cuţit, pe care l-a fluturat deasupra capului şi a început să râdă”, au spus procurorii Parchetului de pe lângă Judecătorie.
„Inculpatul s-a apropiat de solistul formaţiei şi a fluturat un cuţit deasupra capului” – rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătorie
Solistul a fugit, iar Rotariu a început scandalul cu rromii. Acesta a continuat şi după plecarea bărbatului, adversarii urmărind taxiul său prin oraş şi chiar blocându-l. De frică, şoferul a fugit, iar Rotariu a urcat la volan şi a mers la Poliţia Municipiului.
În faţa anchetatorilor, Rotariu a negat că ar fi purtat cuţit. El a mai fost condamnat pentru trafic de carne vie la cinci ani de puşcărie, acum fiind judecat pentru ultraj contra bunelor moravuri şi port fără drept de cuţit. Judecătorii Tribunalului au decis totuşi ca interlopul să fie eliberat sub control judiciar. Rotariu nu are însă voie să iasă din Iaşi, să poarte ori să folosească arme, să meargă la restaurant sau să se apropie de martorii scandalului. (Ştefana Czeller)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau