Chirica se declară „pro-tei”
Dimensiune font:
* cu toate acestea, 74 de tei din zona centrală au fost deja tăiaţi, iar alţi peste 20 vor avea aceeaşi soartă * viceprimarul anunţă şi planul pentru schimbarea vegetaţiei din faţa Teatrului Naţional
Viceprimarul Mihai Chirica a dezvăluit ieri că un număr total de 100 de tei de pe Bulevardul Ştefan cel Mare vor fi puşi la pământ. „Până acum, au fost tăiaţi în total 74 de tei şi mai avem de tăiat 20. Nu spunem că înlocuirea teilor cu salcâmi este neapărat decizia fantastică dar, ca aspect urban, datorită faptului că zona administrativă a oraşului este îmbogăţită, din fericire, cu foarte multe elemente de natură culturală şi istorică, considerăm că Iaşul are nevoie de o vizibilitate care să-l facă mai cunoscut”, a explicat viceprimarul, în contextul protestelor declanşate atât în mediul virtual, cât şi prin manifestaţii în stradă. Duminică seară, sute de tineri au protestat, timp de o oră, în faţa sediului municipalităţii ieşene. „Şi eu iubesc teii. Mai mult decât atât, eu cred că, de când suntem aici, am luat decizii prin care am arătat că iubim teii. S-au tăiat mii de alţi arbori şi s-au înlocuit cu tei. Acest lucru înseamnă că suntem pro-tei”, a mai spus Chirica.
Schimbarea la faţă a întregii zone centrale
Viceprimarul a adăugat că refacerea zonei centrale va consta inclusiv în lucrări de reabilitare în faţa Teatrului Naţional. Oficialul municipalităţii consideră că obiectivul nu este îndeajuns pus în valoare. „Uitaţi-vă ce se-ntâmplă în jurul Teatrului, cum este crescută vegetaţia, într-un mod haotic. Avem în vedere refacerea în totalitate a esplanadei, construirea unui parcaj subteran, regândirea în totalitate a mobilierului urban, inclusiv a vegetaţiei din parcul Teatrului, nu veţi mai vedea nimic din ce este acum. Asta se va întâmpla pe linia de finanţare 2014-2020”, a completat viceprimarul Iaşului. (Alex Andrei)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau