Clădire austriacă, restaurată româneşte
Dimensiune font:
* sediul Palatului de Justiţie are mari probleme cu infiltraţiile * problemele au apărut după reconsolidările din 2007 * vinovat este proiectantul lucrărilor de modernizare
Palatul de Justiţie din Suceava are nevoie din nou de reparaţii, la doar câţiva ani după încheierea lucrărilor de restaurare. Lucrările s-au încheiat în 2007 şi au costat aproape 11 milioane de lei. Garanţia oferită de constructor a expirat în 2010, iar un an mai târziu au început să apară şi primele probleme. Din cauza unui acoperiş construit greşit, apa se prelinge pe ziduri şi s-a infiltrat în pereţii clădirii. Umezeala a deteriorat tencuiala exterioară, din care zilnic se desprind bucăţi.
Cine a greşit?
Clădirea este monument de patrimoniu, iar lucrările trebuiau să respecte anumite cerinţe. Constructorii au dat dovadă de exces de zel şi au montat pe acoperiş un ştablon, deşi nu aveau voie, accesoriu care permite apei să nu se prelingă pe pereţi, ci să se scurgă pe sol. Iniţial, clădirea, construită de austrieci, în timpul Imperiului Habsburgic, avea o altă soluţie tehnică pentru preluarea apei. Oficialii Direcţiei pentru Cultură Suceava, instituţie care a avizat proiectul de investiţii de la Palatul de Justiţie, sunt de părere că austriecii s-au gândit foarte bine şi la soluţiile tehnice pentru protejarea pereţilor exteriori de apa care rămâne pe acoperiş. Directorul instituţiei, Aurel Buzincu, ne-a declarat că vina ar aparţine echipelor care au proiectat şi executat lucrarea. „S-a proiectat şi s-a lucrat româneşte. Greşeala este a specialiştilor”, a declarat Aurel Buzincu.
Alte reparaţii, alţi bani
Indiferent de cine se face vinovat, un aspect este cert: stricăciunile vor fi plătite tot din bani publici şi costă aproape 300.000 de lei. „Singura soluţie tehnică este aceea de montare a unei instalaţii de degivrare la nivelul jgheaburilor şi burlanelor, care va funcţiona complet automatizat, topind gheaţa şi zăpada depusă. Costul este de 272.000 de lei”, a spus Aurel Buzincu. (Oana Şlemco)
Clădirea Palatului de Justiţie din Suceava a fost construită în anul 1885, pe vremea când Bucovina era parte a Imperiului Austriac.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau