Clipe de coşmar pentru un frizer… prea vorbăreţ
Dimensiune font:
Un membru al clanului Cosmos Tănase a ameninţat cu un cuţit un frizer supărat că acesta era prea vorbăreţ. Agresorul are doar 15 ani şi jumătate şi nu deţine act de identitate.
Joi seara, un frizer din Iaşi a trecut prin clipe de coşmar, după ce a fost ameninţat cu un cuţit de un tânăr. În jurul orei 20.00, un client a intrat în interiorul unei frizerii din Tătăraşi şi, după ce a fost tuns de un angajat, s-a arătat nemulţumit de recomandările primite. A plătit serviciile şi a plecat, însă la scurt timp s-a întors înarmat cu un cuţit şi l-a ameninţat pe frizer. Toate aceste scene au fost surprinse de camerele video existente în unitate. „Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, ocazie cu care s-a stabilit faptul că nicio persoană nu a fost rănită. Au fost demarate verificările şi investigaţiile pentru a identifica bărbatul”, a declarat agentul Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean. În urma cercetărilor, ieri dimineaţă a fost prins autorul presupusei agresiuni. „În prezent, acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, ameninţare şi port ilegal de armă albă”, a completat reprezentanta IPJ. Din câte se pare, agresorul face parte din clanul lui Cosmos Tănase, are doar 15 ani şi jumătate şi nu deţine carte de identitate. Urmează ca acum să i se elibereze actul de identitate şi să fie expertizat psihic. (Dan Constantinescu)
Din câte se pare, agresorul face parte din clanul lui Cosmos Tănase, are doar 15 ani şi jumătate şi nu deţine carte de identitate
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau