Comercianţii de la Sărbătorile Iaşului vor împânzi oraşul de săptămâna viitoare
Dimensiune font:
Anul acesta, comercianţii care vor veni la Sărbătorile Iaşului îşi vor începe activitatea pe 10 octombrie şi o vor încheia pe 16 octombrie, dimineaţa
De săptămâna viitoare, respectiv de pe 25 septembrie, de la ora 9.00, vor începe înscrierile pentru comercianţii care vor participa la Sărbătorile Iaşului. Reprezentanţii Primăriei au anunţat că vor fi folosite aceleaşi amplasamente ca anul trecut, respectiv Esplanada C. Negri şi parcarea de la Hala Centrală pentru Târgul de confecţii din piele şi blană, încălţăminte, Esplanada de la Cub şi strada Mitropoliei pentru obiecte de cult şi flori, strada Palat pentru obiecte de artizanat, strada Sarmisegetuza pentru Parcul de distracţii şi Splai Bahlui Mal Stâng, între Podul Roş şi podul Cantemir pentru Sărbătoarea Vinului. „Comercianţii de la târgul de blănuri se pot înscrie pe 25 şi pe 26 septembrie, cei cu obiecte de cult şi flori pe 27 septembrie, artizanat şi parcul de distracţii pe 30 septembrie şi respectiv, 1 octombrie, iar pentru Sărbătoarea Vinului pe 2 octombrie. Următoarele două zile vor fi destinate înscrierilor pentru comercializarea produselor alimentare. Spaţiile vor fi predate pe 7 şi pe 8 octombrie. Preţul unui metru pătrat închiriat pe zi va fi de 27 de lei”, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. Pe data de 4 octombrie vor fi înscrieri pentru spaţiile rămase disponibile, pe 7 şi 8 octombrie vor fi făcute verificările în teren şi predarea schiţelor iar pe 9 octombrie, începând cu ora 10.00 se vor preda spaţiile. Perioada de desfăşurare a Târgului de Toamnă şi a Sărbătorii Vinului va fi între 10 şi 15 octombrie, între orele 10.00-23.00, urmând ca termenul limită de eliberare a spaţiilor să fie 16 octombrie, ora 10.00.
N. Păunescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau