Condamnați din cauza țigărilor de contrabandă
Dimensiune font:
Trei indivizi au fost pedepsiți de către judecătorii ieșeni, după ce au fost acuzați de încălcarea prevederilor Codului Vamal.
Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au dispus ieri condamnarea lui Dumitru Hînceanu, a lui Vasile Sandu și a lui Ioan Gurzum la câte doi ani și cinci luni de închisoare, cu suspendare, pentru comiterea infracțiunii de contrabandă.
„Inculpații vor presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile. Impune condamnaților să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Instanța respinge ca nefondată acţiunea civilă exercitată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Direcţia Regională Vamală Iaşi, constată că inculpații au achitat în integralitate prejudiciul cauzat”, au menționat judecătorii ieșeni.
De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul celor trei a început pe data de 11 decembrie 2018.
Conform anchetatorilor, pe data de 4 aprilie 2016, cei trei ieșeni au fost prinși de oamenii legii având asupra lor marfă de contrabandă, respectiv 226 de pachete cu ţigări de proveniență din Republica Moldova. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau